Spunem sau nu, NU?

Copii fiind suntem  educati ca este imperativ necesar sa_i respectam pe cei din jurul nostru, mai cu seama pe adultii din jurul nostru. De a fi supusi si ascultatori.

Exista un singur moment in evolutia omului, cand spune NU (cu convingere si fara a_i pasa de reactiile celorlalti), si anume in perioada celebra a copilului de 3-4 anisori, cand se revolta si  spune NU la orice. Refuza orice.

Si asta doar pentru ca simte nevoia scrisa in ADN-ul lui de a fi unic si de a se afirma.

Apoi, adulti fiind este o lupta grea sa_i refuzam pe cei din jurul nostru….mai ales cand suntem obiectul unei asteptari din partea celor pe care ii iubim si nu numai. Ne este teama ca refuzandu_i nu vom mai fi apreciati, iubiti si vom fi considerati niste egoisti. Din fericire pentru mine,  am invatat de la mama… contrariul.

Dorinta de a nu_i indeparta pe ceilalti de noi pare  să stea la originea acestei forme speciale de autocenzură.

În cazurile  duse la  extrem, neputinţa de a spune nu se dovedeşte a fi deosebit de periculoasă: un alcoolic care nu poate refuza un pahar îşi riscă nu numai sănătatea, ci şi viata.

Totusi de cele mai multe ori incapacitatea noastră de a spune nu se manifestă în situaţii  in aparenta mai puţin dramatice, dar efectele ei nu sunt adeseori mai puţin triste, însă în mod indirect…

Dificultatea de a spune nu provine de multe ori, din dorinta noastra de a face pe placul celor ce ne cer anumite lucruri sau si mai bine se traduce prin uite ce bun si ce generos sunt.  accept tot ceea ce imi ceri.  In felul acesta proiectam o imagine pozitiva asupra noastra, adica a acelui obidient.  In acelasi timp adunam in noi multe frustrari si resentimente, care vor iesi la suprafata prin agresivitate de orice natura.

La nivel fizic, corpul va incepe sa se revolte in fata unei asemenea lipse de respect fata de noi insine, producandu_ne migrene, tulburari de orice gen, ducand in final la boli. Si daca mai punem si alimentatia necorespunzatoare si haotica construim scenariul perfect pentru bolile incurabile de mai tarziu. 😦

O relatie vie si sanatoasa este o relatie in care exista aceasta libertatea de a spune “nu” celuilalt, fara a-i declansa o drama sau o stare de rau. Celelalte relatii nu va fac decat rau, sunt….cum se spune energofage (mancatoare de energie). Am trecut prin asta si nu odata, dar lupt si cu fiecare zi sunt mai aproape de mine insami.

Putinţa de a spune nu,  ne  permite astfel  sa ne consolidam increderea in noi insine  si sa ne afirmam indepentdenta şi autenticitatea.  Cred din experienta proprie , mai ales, ca relaţiile umane se vor simplifica mult în toate domeniile , chiar dacă trăim într-o societate  atat de plina de prejudecati si limitari.

La inceput aceasta forma noua de afirmare poate nelinisti si chiar „oftica” pe cel ce o primeste, mai ales daca acel cineva a fost obisnuit cu obidienta noastra.

A invata sa fii asertiv ( intr_un mod afirmativ de altfel ), e o chestiune care se poate invata la orice varsta! Sa comunici cu cei din jur, fara sa devii agresiv.

Nici atitudinea agresiva nu este o solutie.

Crezi ca avand un ton ostil, tipand sau reprosand o sa ai o comunicare mai eficienta?

Ii vei obliga pe ceilalati sa devina defensivi si vor intra in jocul tau pentru putere. Persoanele agresive nu tin cont de sentimente , nici de drepturile celorlalti  si incearca sa obtina tot ce_si doresc prin forta si intimidare.

De aceea consider ca a fi si asertiv, cumva e calea de mijoc. Sa avem relatii armonioase cu cei din jurul nostru, dar mai ales cu noi insine.

E cel mai important! Insa acest lucru se poate intampla doar daca ai deja o stare de respect pentru tine insuti dar si pentru cei din jur tau!

  • FII SINCER, CALM SI POLITICOS – vei constata ca oamenii vor accepta mai degraba un nu siner, decat situatia incerta , ca si consecinta  directa a unui da incert.
  • NU ul DIRECT -pana la urma si un NU fara explicatii are rolul lui. Esti invitat la masa si nu vrei? Spune direct „Nu, multumesc”
  • NU-ul ANALIZA -pe parcusul discutiei arati ca inteles mesajul cererii, insa adaugi raspunsul la final „Stiu ca vrei sa discutam despre organizarea petrecerii X, dar azi chiar nu pot”
  • NU-ul MOTIVAT -aceasta tehnica da posibilitate de a oferi un motiv  serios pentru refuz, fara a permite negocieri ” Nu ne putem intalni azi, pentru ca am un raport de teminat pana maine”
  • NU-ul de TESTARE- tehnica aceasta o puteti folosi doar atunci cand sunteti dispusi catre negociere gen..”Nu pot lua masa cu tine azi, insa as putea saptamana viitoare”
  • NU-ul INTREBATOR- acesta poate fi folosit atunci cand vreti sa stiti mai multe detalii, pentru a vedea daca va intereseaza in fapt, cererea.
  • ACEEASI PLACA- in cazul solicitarilor deosebit de insistente, refuza pur si simplu de mai multe ori- „nu , nu pot lua masa cu tine; te rog, fac cinste! nu,nu pot lua masa cu tine..” si asa mai departe.
Si cel mai important si e de folosit in fiecare situatie, fiti fermi!

Din experienta cel mai bine cred ca se potriveste nu-ul motivat dar si nu-ul nemotivat. In felul acesta, desi la prima impresie ar parea ca oamenii nu te mai vor in viata lor, de fapt te vor dori cu atat mai mult, si vor invata incet dar sigur sa_ti accepte alegerile si deciziile! Respectiv sa va respecte!

De fapt in final nu faci decat sa te ajuti sa ramai la volanul vietii tale, si_ti ofera un control mai bun asupra calitatii vietii tale . Parca e mai bine pe locul soferului, decat sa stai cuminte..sub centura? nu?

Pana la urma a spune cuiva NU, inseamna a_ti spune tie insuti DA!

Pana data viitoare, multa fericire dragii mei si exersati in a spune NU! Cum mai spuneam si alta data, aveti un singur meci de jucat. Deci jucati_l cinstit cu voi insiva! 😉

7 comments

    • Ni se intampla multora dintre noi. cel mai des la inceput de viata undeva pana in 20-25 de ani. Dupa, suntem cam fripti si incepem a cam sufla in bors.De multe ori nu ne invatam nici dupa…si asta doar din „frica” de a fi judecati si criticati, fiind niste oameni „rai, egoisti, fara bun simt”..si asta doar pentru ca ..ai avea bunul simt fata de tine insati, bunul simt de a-ti respecta propriile nevoi..:) .

  1. Felicitări! Asta, capacitatea de a spune nu într-un mod civilizat, a fost pentru mine cea mai bună lecție de viață pe care am învățat-o (greu, dureros chiar, dar am învățat-o)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s