Poftim la o doza de Heurozac,va rog!

In sfarsit,am reusit si eu sa termin o carte. (pentru ca de obicei incep multe si finalizez putine ;)) ) O carte usoara, spumoasa si chiar amuzanta M-am hotarat sa devin prost (de Martin Page).

In mod normal nu ar trebui sa-ti ia mai mult de o zi sa o parcurgi, dar cand nu e unicul scop in viata, te intinzi pe vreo 5 zile..ca mine :))

Titlul e sugestiv si la prima vedere, usor superficiala vei spune ce mai e si asta?

Ei bine desi cartea e foarte usor de parcurs si razi la multe dintre replicile personajului principal Antoine, aduce in fata un subiect foarte interesant: prostia versus inteligenta. 

Care din acestea iti aduce fericirea?

Antoine trece prin diverse experiente din dorinta de a deveni prost si in felul acesta mai fericit. 

Mai intai se hotaraste sa devina alcoolic. Nu-i reuseste.

„Constatînd cît de vagă şi desprinsă de orice preocupare pentru realitate era gîndirea persoa­nelor băute, cît de incoerente puteau fi frazele lor si, ca să încununeze totul, cum aveau ele ilu­zia de a debita adevăruri remarcabile, Antoine s-a decis să adere la această filozofie promiţătoa­re. Beţia i se părea mijlocul de a suprima orice veleitate reflexivă a inteligenţei lui. Beat, n-ar mai avea nevoie să gîndească, n-ar mai putea: ar fi un declamator de aproximaţii lirice, eloc­vent şi volubil, în sînul beţiei, inteligenţa nu ar mai avea sens; odată slăbite parîmele, ar pu­tea să naufragieze sau să fie devorată de rechini fără ca lui să-i pese. Rîsete fără motiv, exclamaţii absurde, în stare de ebrietate ar iubi pe toată lu­mea, ar fi dezinhibat. Ar dansa, ar face piruete! Ei, bineînţeles că nu uita partea sumbră a alco­olului: mahmureala, vomele, ciroza la orizont. Şi dependenţa.”

Apoi se hotaraste sa se sinucida, dar nu oricum. Mai intai se duce sa ia lectii pentru asta! (v-am zis ca e amuzanta). Nu-i reuseste nici asta.

Dupa numai jumatate de pahar de bere intra in coma alcoolica, unde intalneste o persoana ce incarcase de nenumarate ori sa se sinucida. Ea ii da aceasta idee.

Şi totuşi, am încercat tot ce se putea. Dar, de fie­care dată, ceva sau cineva se punea în calea mor­ţii mele. Cînd am încercat să mă înec, un imbecil curajos m-a salvat. De altfel, a murit după cîte­va zile de o pneumonie. E oribil, nu-i aşa? Cînd m-am spînzurat, s-a rupt funia. Cînd mi-am tras un glonţ în tîmplă, glonţul a traversat craniul fără să-mi atingă creierul, fără să producă vreo daună serioasă. Am înghiţit două cutii de som­nifere, dar laboratorul greşise dozele, aşa că n-am avut dreptul decît la o siestă de trei zile. Acum trei luni am angajat chiar un ucigaş plătit ca să mă împuşte, dar imbecilul s-a înşelat şi a omo-rît-o pe vecina mea! Pur şi simplu nu am no­roc, înainte, voiam să mă sinucid din disperare, acum, principala cauză a disperării mele este că nu reuşesc să mă sinucid.

Semănînd cu nişte smaralde într-o casetă căptuşită cu pînză albă, doar ochii ei verzi se ză­reau printre bandaje. Antoine căută în ei o urmă de tristeţe, dar nu găsi decît nemulţumire.

In disperare de cauza, apeleaza la medicul si prietenul lui din copilarie, cerandu-i „indeparteze” acele parti din creier, respectiv lobii frontali care fac comunicarea dintre structurile eului si functiile cognitive. Este refuzat de prietenul sau insa ii recomanda un antidepresiv puternic. 

„Heurozacul începea să-şi facă efectul. An­toine era mai relaxat, îndoielile şi angoasa îl pă­răsiseră. Alchimia care avea loc în creierul lui şi în sistemul lui nervos transforma plumbul rea­lităţii într-un praf luminos, auriu şi colorat.”

In final este supus unei sedinte de exorcizare de scoatere a Heurozacului din sange si nu numai😀 de catre prietenii sai, care considerau ca  dorinta lui Antoine de a deveni prost, este determinata de cine stie ce vrajitorie.🙂

Termin printr-un fragment interesant, lansand invitatia de a citi cartea.

Veti pierde doar cateva ore (poate) din viata voastra.

Dar veti castiga ceva. Ce anume? Va las pe voi sa intelegeti si eventual sa veniti apoi cu comentarii.:)

„Eu am blestemul raţiunii; sînt sărac, celibatar, deprimat. De luni de zile reflectez la boala mea de a reflecta prea mult, şi am stabilit cu certitudine corelaţia dintre nefericirea mea şi incontinenţa raţiunii mele. Să gîndesc, să încerc să înţeleg nu mi-a folosit la nimic, ci mi-a adus numai neajunsuri. Să reflectezi nu este o operaţie firească, răneşte, ca şi cum ar scoate la iveală cioburi desticlă şi bucăţi de sîrmă ghimpată amestecate cu aerul. Nu reuşesc să-mi opresc creierul, să-i încetinesc ritmul. Mă simt ca o locomotivă, o locomotivă veche care se  năpusteşte pe şine şi care nu se va putea opri niciodată,căci carburantul care-i dă puterea vertiginoasă, cărbunele ei, este lumea. Tot ceea ce văd, simt, aud, dă buzna în cuptorul minţii mele, o ambalează şi o face să meargă cuviteză maximă. A încerca să înţelegi este o sinucidere socială, înseamnă să nu mai guşti viaţa fără să te simţi, în pofida voinţei tale, ca o pasăre de pradă şi totodată devoratoare de cadavre, care îşi sfîrtecă obiectele destudiu. De multe ori, ucizi ceea ce vrei să înţelegi, căci, asemeni medicului ucenic, nu există cunoaştere adevăratăfără disecţie: descoperi venele şi circulaţia sîngelui,organizarea scheletului, nervii, funcţionarea intimă acorpului. Şi, într-o noapte de groază, te trezeşti într-ocriptă umedă şi întunecoasă, cu un scalpel în mînă, mînjitde sînge, suferind de greţuri permanente, cu un cadavru rece şi inform pe o masă de metal. După aia, poţi încercasă faci pe Prof. Frankenstein şi să însăilezi totul la loc ca să faci o fiinţă vie, dar riscul este să fabrici un monstru ucigaş. Am trăit prea mult prin morgi; astăzi simt apropiindu-se pericolul cinismului, al acrelii şi al tristeţii nesfîrşite; ajungi repede  înzestrat pentru nefericire. Nu poţi să trăieşti fiind prea conştient, prea meditativ”

„M am saturat de blestemata mea de constiinta!”

21 comments

  1. in final sa inteleg ca s.au sinucis si au inceput sa bantuie orasul literalmente….caci daca nu a fost un jaf de carte, apropo…am ajuns pe site ul asta cautand medicamentul..se pare ca nu exista?

    • NU..NU S-AU SINUCIS..DIN FERICIRE..CI MAI DEGRABA ,,PERSONAJUL PRINCIPAL SI-A ACCEPTAT..”MINTEA” ASA CUM ERA…:)) m ai facut sa zambesc!..
      sunt mai mult variante a medicamentului,americanii sunt foarte inventivi si creativi. e de fapt o varianta a lui Prozac..nu stiu ce motive ar fi sa cauti insa nu e de recomandat…medicamentele nu fac decat sa amorteasca creierul fara a solutiona cauza..doar neutralizand efectul…iar in final..bine ai venit..

  2. Am citit şi eu cartea, m-a atras foarte mult titlul ei, M-am hotărât să fiu prost. Ai scris foarte bine despre carte şi este o recomandare foarte bună de lectură. Este amuzantă şi prezintă amuzant drama unui om extrem de deştept într-o lume creată pentru alţii mai puţin dotaţi, pentru că se zice „Fericiţi sunt acei săraci cu duhul”.

      • Da, mie mi s-a părut că de asta vrea neapărat să devină prost – ca să fie în sfârşit fericit. Oricum foarte bună prezentare, mă repet, dar asta este, când îmi place, îmi place🙂 Poate din cauză că şi cartea mi-a plăcut🙂

            • iti multumesc inca o data pentru apreciere, mi-ai smuls o lacrima de dor si nostalgie, amindu-mi de una din profesoarele mele de limba romana..o femeie calda si plina de emotii..pozitive. m-a inspirat!
              si ..da …fara modestie, cred ca ar fi mandra de mine..era inca de pe atunci..un fluturas mi-a zburat in stomac, caci stiu ca anul acesta o voi reintalni dupa 10 ani de la terminarea liceului.ce multe as avea sa i povestesc!🙂

              • Sper să-i spui ce blog minunat scrii şi poate va putea să te citească. S-ar putea să devină şi ea unul dintre fanii tăi🙂 Mă gândesc că eu n-am reuşit să merg decât la întâlnirea de 25 de ani de la liceu, dar atunci n-am reuşit să o revăd decât pe diriginta noastră. Eu în schimb aş vrea să-mi întâlnesc profesoarele de română din generală şi treapta I de liceu. Ele au fost cele care m-au impulsionat să scriu. În clasa a IX-a am scris o poezie dedicată lui Mihail Sadoveanu, la îndemnul profesoarei mele de atunci. Am citit această poezie fiicei lui, la casa memorială. A fost un moment emoţionant şi doamna Profira Sadoveanu m-a sărutat şi muţlumit, atunci.

              • ..eu stiu paote am sa i spun..25 de ani? wow ce emotionat trb sa fie!atunci transformarile sunt muuult mai vizibile..
                Sadoveanu, Profira Sadoveanu..wow..ce onoare pentru ea dar si pentru tine..frumos!felicitari! daca vreodata ai sa vrei sa publici poezia macar pe blog..vom fi acolo pentru aprecieri..:) .
                mult succes!

              • Poate o să-mi fac şi un blog personal, ştiu eu? unde să-mi postez şi creaţiile personale sau părerile de zi cu zi. Pe moment abia mă descurc cu unul🙂 Este adevărat a fost o onoare pentru mine şi a fost, cum spuneam, teribil de emoţionant. Cât despre poezie, o mai am pe undeva, printre celelalte creaţii de-ale mele din tinereţe. Pe vremuri scriam poezie, făceam parte dintr-un cenaclu, se numea „Luceafărul”. Dar s-au cam dus vremurile versurilor şi am rămas „prozaică”. Întâlnirea la 25 de ani a fost foarte emoţionantă. Pe mine colegii m-au recunoscut, cu toate că eu, dintre toţi, cred că eram cea mai schimbată. Totuşi mimica şi vocea se pare că nu s-au schimbat. Pe băieţi i-am recunoscut, ei nu s-a schimbat foarte tare, dar fetele au fost într-adevăr mai schimbate. A fost ceva să-mi amintesc numele şi să potrivesc aceste nume cu figura fiecăreia. Dar a fost frumos.

              • pai curaj, si fa!cu siguranta ai avea lucruri frumoase de comunicat si impartasit! Onoare..pentru tine, dar si pentru ei, de ce nu , pana la urma?!
                „pe vremuri”..hmmsuna frumos dar asa nostalgic si trist..acele vremuri le putem transforma din trecut in prezent…conditia este sa ti aloci mai mult timp tie, sa iei din timpul acordat altora si sa l aloci tie..dar culmea ca fericirea vine tocmai de aici, din timpul alocat noua..
                cea mai schimbata? fetele cele mai schimbate..hmm…da posibil.1. pt ca mostenim caracteristicile genetice si 2 pentru ca dedicam prea mult timp altora si uitam de noi…baietii sunt ceva mai relaxati si poate de aceea timpul se cunoaste mai putin pe chipul si trupurile lor…:)

              • Nu mă înţelege greşit, erau şi câteva care aratau mai bine ca-n liceu. Totuşi schimbarea se vedea mai bine pe fete. Au slăbit, s-au îngrăşat (eu fiind una dintre cele mai … pline) au devenit mai moderne, şi-au schimbat culoarea părului, coafura🙂 logic. Maternitatea a lăsat şi ea urmele ei🙂 Cât despre scris, pe moment mă împlineşte ce fac, nu simt nevoia să schimb, totuşi nu exclud posibilitatea pe viitor🙂

  3. Citesc acum despre Emotiile distructive , o carte in care Daniel Goleman consemneaza multe din ideile lui Dalai Lama intr-un dialog direct si de asemenea- rezultatele studiilor stiintifice realizate in laboratoare performante cu calugari budisti care reusesc sa ajunga la stadii avansate ale constiintei
    O carte care a meritat fiecare banut🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s