Ajuta-ma! sunt furios inca din copilarie!

Cu alte cuvinte, poate fi  furia  rezultatul insistentei unei persoane de a-si impune propriul punct de vedere?

Nu exista cumva momente cand oamenii devin furiosi din motive inconstiente care isi au originea in copilaria lor?

Eu , personal tind sa cred ca asa este. Pentru ca am gasit suficiente argumente pentru a sustine acest aspect.

Copilul micut in cele mai multe cazuri primeste cam tot ce vrea.

Cred ca in felul acesta se contureaza de fapt ideea despre sunt cea mai importanta fiinta din lume. 

Mama si cei apropiati spun las’ca -i mic si nu ar intelege daca i-as spune ca nu are voie. Ce mult greseste acea mama…e parerea mea personala…Si stiti de ce? deoarece copilul poate intelege.

Si pentru ca mai tarziu cand va fi mai maricel va incepe sa nu-i mai ofere totul iar in mintea copilului se naste un mare si dureros, conflict interior de ce pana acum am fost cea mai importanta persoana si de-acum nu mai sunt? de ce pana acum primeam ceea ce -mi doream si acum nu mai primesc? 

Ei…. si de acum incepe circul.

Incepe sa se foloseasca de furie. Incepe sa planga, sa tipe, sa observe cum si altii se folosesc de furie pentru a obtine ceea ce -si doresc. Astfel, invata…ca folosindu-se de furie poate obtine de cele mai multe ori ceea ce el isi doreste.

In momentul acesta invata ca furia poate fi un mijloc prin care un individ poate obtine ceea ce isi doreste.

In momentul in care eu am reusit sa inteleg cum functioneaza acest tipar comportamental, mi-a fost mai usor sa identific sursa furiei si sa incerc sa o controlez.

Chiar daca nu ne dam seama, putem purta ranchiuna altora , chiar si ani de zile…poate ca esti furios pe un frate, pe mama ..pentru ca avea o slabiciune pentru fratele tau..diverse alte motive.

Toate aceste frustrari din copilarie, te fac azi furios, pentru ca ai aceleasi pretentii pe care le aveai cu ani in urma…uite spre exemplu in copilarie iti doreai anumite lucruri si nu le-ai obtinut, Iar mai tarziu ai continuat gandul…nevrotic ca trebuie sa obtii ceea ce ai dorit candva. Cumva dorintele neimplinite si frustrarile din copilarie le aducem in viata de adult, si incercam sa le gasim rezolvarea, proiectandu-le asupra celorlati.

Cu cat atasamentul fata de un lucru e mai mic, cu atat mai mica este posibilitatea de a ne enerva din cauza acelui lucru.

In concluzie, nu exista persoana care sa fie complet lipsita de sentimentul de furie. Pana la urma, consider ca este o caracteristica fireasca a oricarei personalitati. Furia arata intotdeauna ca nevoile si valorile noastre au fost incalcate. De aceea se poate spune ca nu este gresit sa fim maniosi. Dar este gresit sa ne exprimam acest sentiment intr-un mod agresiv, insensibil si care sa incalce libertatile celuilalt.

Daca intodeauna vom cauta vinovati pentru frustrarile noastre cu siguranta ii vom si gasi. Dar va rezolva acest lucru, problema existenta?Cu siguranta nu.

Insa putem reactiona si altfel decat cautand vinovati? Da, inlocuind acest lucru cu obiceiul de a intelege nevoile nesatisfacute – ale noastre si ale celorlalti din trecut si din prezent.

Este usor?

Nu.

Merita?

Cred ca stiti deja raspunsul…

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA:

A-TI INTELEGE DUSMANUL: FURIA

POATE ADUCE FURIA VREUN BENEFICIU?

CONSECINTELE FURIEI

FURIA=SUFERINTA

5 comments

  1. interesant ce spui….eu am copii, 2 fetite si am remarcat ca prin pansete, scene de nervi, tranteli pot obtine ce vor. ideea e ca nu am cedat (desi eram tentata) si nu cred ca au ramas marcate. sper sa devina oameni echilibrati si fara sentimentul ca cineva le e dator sa le implineasca visele, altfel se lasa cu….furie!

    • da..pai furia oricum e un sentiment ce se naste ..mai mult sau mai putin involuntar.faptul ca nu ai cedat de fiecare data totusi cred ca le-a dat de inteles ca nu-i chiar cum vor ei intotdeauna.de fapt atitudinea ta ferma ii va ajuta pe copii in viata lor de adulti foarte mult..caci daca acasa li se mai permit diverse..societatea va fi dura cu ei, si daca nu vor fi pregatiti pentru asta vor suferi foarte mult..dar cred ca tu ii vei ajuta foarte mult. ai ales calea cea inteleapta. cineva imi spunea ca pe lumea asta sunt parinti buni si parinti foarte buni. parintii buni isi cam lasa copii sa faca ce vor ei..cei foarte buni le permit copiilor diverse dar sunt si fermi cu acestia…oricum „meseria” de parinte(desi nu am copii) cred ca este una din cele mai dificile si pline de responsabilitate..caci..de tine depinde ca puiul de om sa creasca..sanatos din toate pctele de vedere. mult succes, draga mea!

      • sincer, cand eram gravida am avut timp sa citesc si de-acolo m-am desteptat. In plus, am prietene cu copii mai mari si vedeam prin ce trec ele: din prea multa bunatate, copiii aia n-au limite. Acum sunt adolescenti si fac numai ce vor ei, nici macar nu raspund la mobil cand parintii ii suna. Asa ca mai bine am fost categorica cand sunt ele mai mici, decat sa-mi dea-n cap ca nu le cumpar nus’ ce acadica. multumesc de tot si te mai citesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s