De ce ne dorim a fi perfecti – later edit

Iubirea conditionata ce o primeste copilul  de la parintii sai, acceptarea conditionata ce o primeste de la societate ii intareste acestuia ideea de cum se intampla aceasta …acceptarea sociala si cum ii va aduce aceasta multi, multi „fani”!!!

De mic, copilului i se spune ce trebuie  sa faca, ce nu trebuie sa faca, cum sa faca .

De asemenea, tot de mic, copilul este invatat despre scopul demn al trasaturii de personalitate numita perfectiune. Profesorul  ia in calcul mai mult si de cele mai multe ori …si mai putin nivelul psiho-emotional al copilului atunci cand atribuie aprecieri sub forma calificativelor.

Si uite asa pe termen lung, ajungem prizonieri in propria minte, incarcerati de reguli, indatori, nemultumiri, griji..

Cele de mai sus sunt doar niste exemple, insa daca as restrange in cateva cuvinte, cauza fundamentala a celor suferinzi de perfectionism este critica (excesiva sau nu).

Una din cele mai grave erori pe care un parinte le poate face este critica. Critica distruge si umileste personalitatea in dezvoltare a copilului. Deoarece copilul si mai tarziu adultul, asociaza greseala cu propria persoana. Si astfel ajunge a se considera nevaloros, nefiind bun de nimic, verificand de „n’ ori un eseu, referat sau mai stiu eu ce alt proiect.

La Geanina, autoarea site-ului www.cronicileunuipsihoterapeut.ro, am citit prima data despre acest subiect : ca persoana si comportamentul sunt doua concepte distincte. Initial mi-a fost greu sa inteleg: cum adica sunt diferite?! Am inceput sa ma documentez despre aceasta si am inteles ca atunci cand copilul varsa lapte pe masa (spre exemplu) nu-l pot eticheta ca fiind un copil rau, pentru ca a facut asta. Si ca mama, nu o sa-mi iubesc copilul mai putin daca a varsat lapte pe masa. Cam asa pot explica diferentele. Copilul ramane acelasi copil. Nu e bun sau rau. Dar comportamentul lui poate fi. Cum poate face un copil diferenta asta? Simtind ca dragostea parintilor sai este neconditionata.

Sunt unii cercetatori ce sustin ca perfectionismul  ar fi o trasatura de personalitate genetica. Pot doar sa-mi imaginez niste factori pe care s-ar baza afirmand asta, insa personal consider ca perfectionismul se invata de la cei din jurul nostru. Cel mai devreme de la parinti si mai tarziu de la rude, prieteni, societate.

Dar din fericire, stiu ca orice invat are si dezvat. Si ca sa fiu concreta, asa cum mi -am propus, o sa-ti spun ca stiu asta sigur deoarece am simtit-o pe pielea mea. Am fost un copil criticat. Apoi o adolescenta ce a suferit din cauza  dorintei de a fi perfecta. Dar azi sunt adult. Imi place sa cred ca unul responsabil. Caci azi, am capacitatea de a discerne si in final de a alege.

Perfectionismul: 

  •  te ajuta sa gasesti vinovati, intotdeauna in afara propriei persoane
  • sa fii victima propriului creier
  • te determina sa lupti mereu pentru a fi cel mai bun, de a atinge idealul
  • te supune unui stres enorm, deoarece depui un efort constant pentru a nu face niciodata greseli
  • te „ajuta” sa faci greseli😀

Pe scurt, perfectionismul are prea putine avantaje pentru propria persoana. Cele mai multe ar parea ca sunt pentru ceilalti. Dar crede-ma ca nici macar pentru ceilalti nu sunt. Pentru ca perfectionismul  pe termen lung va duce la relatii dezastruoase. Nimeni nu-si doreste un prieten critic in permanenta, care din orice observa mai intai partea negativa, care nu se abtine de la comentarii si sugestii.

Poate perfectionismul, poate fi si un instrument util. Dar pentru a fi folosit cu inteligenta si cumpatare, e nevoie de ceva efort pentru a-l intelege. De unde vine, din ce motive si cum il poti folosi in avantajul tau.

Sa intelegi ca poate parintii tai te-au invatat ce si ei au fost invatati la randul lor. Sa intelegi ca motivul principal este nevoia de apreciere, acceptare si teama ca vei fi respins. Si sa intelegi ca perfectionismul te poate aduce mai aproape de obiectivele tale, dar sa inveti sa te bucuri poate..mai mult de proces si nu atat de  mult de rezultate.

 

 

 

 

 

E drept societatea secolului XXI mega-competitiva,  te determina sa crezi si sa simti altceva…dar in final vrei sa fii o marioneta sau sa decizi tu ce este valoros pentru tine?!

ARTICOL RADACINA: DE CE NE DORIM SA FIM PERFECTI?

final

 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA:

I’ am not perfect!

Perfectiune

5 comments

  1. „Asocierea greselii cu propria persoana” – cand il criticam pe copil pentru greseala lui, acesta interpreteaza ca ceva nu e in regula cu persoana lui. Ba mai mult, parintii chiar spun asta in mod implicit: „Ce-i cu tine?”, „Nu esti normal?”, „De ce ceilalti pot si tu nu? Ai o problema?”, „Esti un copil rau!”.

  2. nu cred ca, un copil primeste iubirea in mod conditionat… parintii isi iubesc copii neconditinat… asta imi este clar…
    acceptarea de catre societate… asta este conditionata… dar nu de perfectiune… altfel nu vad cum… un puscarias criminal primeste mii si mii de scrisori in care gaseste mai mult decat acceptare…
    cred ca totul depinde de un complex a tot ce este si poate fi intr-o persoana…
    perfectiunea… nu cred ca exista…
    dar imi place sa fac lucrurile cat mai bine posibil… asta imi este clar… si imi place asa nu pentru ca sa ma accepte cineva… ci pentru ca pur si simplu asa imi place…

    • pai depinde de la parinte la parinte..insa ..cu precadere se intampla sa aud:”ësti rau.de ce ai facut aia?!”, „esti obraznic, nu te mai iubesc!”” „uite ce ai facut!te dau la …”.. sau chestii asemanatoare. Copilul percepe aceste „aprecieri”ca fiind conditionari…
      societatea,,tot noi o definim , o construim. Poate ca ne iubim propriul copil dar nu stiu daca il si acceptam in totalitate. Cu atat mai putin copilul altuia…Perfectiunea sau macar acest ideal ..este unul din criterii. Cu cat esti „mai bun”, mai competent..cu atat ai mai multi fani….un puscarias…daca primeste acele scrisori..nu stiu daca or fi mii..o fi primind niste confirmari , insa marea acceptare..nu o primeste ..iar gratiile ii sunt dovada..
      si binenteles perfectiunea..nu exista..decat in masura in care noi o definim. Perfectiunea poate fi viata insasi cu intuneric si lumina, bine si rau. sau poate fi..doar partea de lumina..depinde cum si cine o defineste…
      cat despre faptul ca ne dorim a face lucrurile cat mai bine ,,,nu e nimic negativ in asta. Depinde pana unde e dus acest ..sentiment..gand..sau dorinta..

      • daca arunci o privire aici… http://oovi.wordpress.com/2010/05/11/charles-manson-sau-libertate-iv/ … am scris demult despre acest puscarias… dar… poti gasi mult mai mutl despre el, pe internet…
        imi place ideia pe care o lansezi tu aici… de… perfectiune relativa… adica… viata cu lumini si umbre… am inteles bine asa?
        daca este relativa… mai este perfectiune??
        perfectiunea am privit-o mereu ca fiind standardul, pe care il compar cu eternitatea…
        daca dumezeu reprezinta perfeciunea in iubire… prin contrast, insemna ca diavolul reprezinta perfectiunea in rau???
        sau despre perfectiune se discuta numai in domenii benefice… ale binelui???

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s