Prietenii mi-au salvat viata!

“Tu ești prima persoană care m-a iubit necondiționat.” , mi-a spus o prietenă dragă zilele trecute.

Am stat puțin și am reflectat la ce a zis…de fapt mă întrebam ce îți trebuie pentru a putea să iubești o altă persoană necondiționat.

Și da, necondiționat o iubești atunci când ea îți arată latura ei întunecată și tu încă poți spune că o placi, o iubești și te bucuri de ea exact așa cum este.

Nu vrei să o schimbi.

Ești conștient de limitele ei dar o iubești cu tot ce înseamnă ea. Te bucuri când vezi că evoluează, că își depășește din aceste limite.

Suferi alături de ea când cade și aclami când e pe val. Jung spune că te poți descurca cu întunericul altora doar dacă îți cunoști propriul întuneric.

Și da. Eu știu că am propriul întuneric. Sunt frumoasă, deșteaptă, sclipitoare, perseverentă, inteligentă, pasională dar dacă vrei să știi sunt capricioasă, egoistă, uneori impulsivă, alteori mă surprind că sunt invidioasă pe sora mea că pleacă în vacanță, că și-a cumpărat haine faine (daa, iubesc shoppingul, mă relaxează foarte tare! ), sunt invidioasă pe femeile libere care nu au copii și pot să zburde unde vor, sunt cătrănita când ceva nu îmi convine, îmi place să dramatizez și câte și mai cate…

Dar tocmai de aceea îmi iubesc prietenele care au toate astea sau poate altele.

Care îmi amintesc că viața e imprevizibilă.

Desigur, în toată iubirea asta necondiționată față de alții am totuși o conditite: să fie cinstiți și onești cu ceea ce oferă în relația noastră. Altminteri totul pică.

Adică poți să ai un întuneric infinit dar singura condiție este să nu joci teatru în relația noastră.

Și nu știu cum viața m-a făcut atât de norocoasă.

Încă de foarte mică am avut un noroc foarte mare de prieteni. Am avut doar prieteni care m-au iubit și care m-au ajutat să mă ridic când totul părea pierdut. Asta încă de la grădiniță.

Așa că mă pot lăuda cu prietenii de aproape 30 ani care sunt la fel de sincere și frumoase.

Despre ei spun adesea: “Ei sunt oamenii care mi-au salvat viața!”

Pentru că eu, ca cei mai mulți oameni, nu am avut o viață ușoară.

Părinții mei nu au fost cei mai echilibrați oameni, sănătatea nu mi-a fost prietenă multă vreme, am avut o perioadă în viață în care ceilalți copii nu mă plăceau ori râdeau de mine pentru că nu mă mișcam la fel de rapid ca și ei (ei neștiind că în spate există un diagnostic dur), îmi era teamă de ceilalți copii din clasă și de judecata lor aspră deși mă feream să le dau de înțeles asta și mereu arboram o atitudine neobosită de învingătoare cu orice preț.

Mă temeam de profesori pentru că aveau standarde întotdeauna de neînțeles pentru mine, nu doream să stau în prezența unui bărbat pentru că asta îmi amintea că eu mi-am pierdut tatăl de la o vârstă fragedă.

Dar ei, prietenii mei, mereu au stat acolo lângă mine și mi-au mângâiat creștetul, și mi-au șters lacrimile, și au plâns alături de mine. Și toate astea m-au făcut atât de puternică precum sunt astăzi. Pentru că PRIETENII MEI MI-AU SALVAT VIAȚA!

Cum aș putea eu să nu iubesc oamenii necondiționat, când am fost atât de norocoasă și viața atât de generoasă cu mine?

 

Sursa foto: www.gandeste-pozitiv.ro

__________________________

ARTICOL PRELUAT DE PE : www.cronicileunuipsihoterapeut.ro