Despre porumb si bancnote

Aproape ca nu mai puteam respira in aerul fierbinte al acelei dupa-amiezi. Soarele era extrem de generos cu noi de cateva zile bune si nu dadea semne ca ar vrea sa ne paraseasca.

In timp ce ma gandeam ca tare ar prinde bine micului lacas urban o ploaie de racoare, imi verificam sacosa ingreunata datorita unui pepene urias. La 49 de kg ale mele, cele 7 ale pepenului chiar nu mi se pareau o cantitate neglijabila.:D

Concomitent cu verificarea greutatii acestuia, coada ochiului imi fuge la 5 metri distanta, in coltul unei cladiri. O batranica. Cu o privire agera si un chip brazdat probabil de un soare la fel de generos, asezata (banuiesc!?!) pe o cutie din carton.Poalele rochiei inflorate, ii acopereau picioarele, in timp ce bratele aranjau atente cateva bucati de porumb proaspat, pe o …alta cutie din carton.

In cateva secunde, apare de niciunde un tanar, undeva la 35 de ani. Inalt, echipat perfect pentru caldura de afara. Cu un zambet cald dar usor trist, ii inmaneaza bunicutei doua bancnote de 10 lei:-„Bunica, ia de aici 20 de lei si mergi acasa! Nu mai sta in caldura asta!”

Chipul bunicii s-a luminat. A ramas multa vreme cu cei 20 de lei in palme. Zambea si spunea continuu bogdaproste, bogdaproste, bogdaproste…!!

In tot acest timp, eu inaintam cu sacosa cu pepene, chinuindu-ma sa fac fata greutatii acestuia. Am trecut de bunicuta si m-am indepartat, intorcandu-mi capul de cateva ori pentru a-i mai observa reactiile.

Nu stiu daca in final a plecat imediat dupa. Ma indoiesc ca s-a induplecat sa plece inapoi spre casa cu porumb cu tot.maini11

___________

Probabil ca nu v-am povestit nimic nou. Insa pe mine fiecare intamplare asemanatoare ma impresioneaza in mod profund.

Pe langa tot ce se intampla in jurul nostru zilnic, momentele de genul sunt asemeni unor oaze in desert.

Cumva..reprezinta cutia Pandorei.

Mica si fragila speranta, ca poate umanitatea mai are o sansa.

 

Observ in jurul meu, atatea ocazii de a-i ajuta pe ceilalti, dar observ prea putine momente cand ne aplecam fruntile spre problemele altora. Deh..nu-i asa? Viata e prea scurta si noi..suntem prea grabiti pentru a ne opri..un moment.

 

Si totusi! Oamenii receptivi la suferinta altora inca mai exista.Si poate ca acestia, dau nastere altor pui de om, care vor sti la randul lor sa dea dovada de empatie si compasiune cu cei aflati in diverse nevoi.

Si in felul acesta, poate..poate uamnitatea mai are o sansa.

 

 

 

 

 

6 comments

  1. Daca umanitatea inseamna compasiune, empatie, rezonanta cu nevoile celorlalti (in contextul articolului postat mai sus) si daca doar un singur om ar fi capabil de asa ceva, atunci umanitatea inca mai exista. Daca iti pasa de existenta umanitatii, abordeaza situatia ca si cum tu ai fi omul acela, singurul om. Eu ma inscriu pe lista „singurului om”.Se mai inscrie cineva?

  2. mereu am avut constienta ca munca in agricultura este foarte grea si foarte neplatita… iar mainile batucite de atata truda… obrazul parlit de soarele neiertator si fruntea cutata… trebuiesc mereu apreciate si respectate…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s