Psihoterapia, o necesitate?

Secolul 21, ne aduce multe optiuni (personale, sociale, economice, tehnologice) si o cantitate imensa de frustrare.

Mana in mana cu proprii demoni

M-am pierdut. O data si inca o data. 

M-am imbolnavit. Am cautat vindecarea.

Am gasit-o. Am pierdut-o.

Mi-am pierdut increderea. Am ratacit.

Am cautat cu disperare.

Am construit. Am distrus.

Am ras. Am plans in hohote.

Am invinovatit. Am imbratisat.

Am judecat. 

Mi-a fost teama. Am fost curajoasa.

Am purtat masti. Am renuntat la ele.

Am suferit. Am fost fericita.

Am pierdut. Am castigat.

AM DEVENIT. 

______________

„Acum când am făcut bani cât pentru trei generații, ar trebui să ne concentrăm pe alte aspecte ale vieții care nu au legătură cu partea financiară. Trebuie să fie ceva mai important de atât!. Să fie relațiile… să fie arta, să fie un vis neîmplinit din tinerețe…” se intreba Steve Jobs in ultimele clipe de viata.

Nu stiu cum e pentru tine, dar pentru mine este mai mult decat evident, ca relatiile  sunt acel ceva, la care ne raportam intreaga dimensiune umana. Relatiile ne definesc traiectoria. Relatiile ne ajuta sa crestem sau dimpotriva ne distrug.

Cred ca A FI IMPREUNA este una din cele mai puternice lectii pe care ti-o poate oferi…..viata. 

Doar asa poti porni in calatoria catre tine insuti. Asta daca ai curajul sa o faci. Caci, e adevarat ai nevoie de curaj. De mult curaj. In relatiile cu ceilalti vor aparea multi demoni. Si nu, nu demonii lor. Ci ai tai. Atat de ai tai…

De multe ori am avut impresia ca mi-am castigat razboiul.

Dar, ahh!

Ce tragico-comedie este viata asta!

Vine si-ti da un pumn de te pune la propriu la pamant. Te dezbraci si ramai gol. Tu si demonul infiorator. Mare, negru, cu aripi uriase intinse la nesfarsit, muscand cate o bucata din pielea-ti, lasand n si n cicatrici. Prima consecinta este sa simti durerea clocotind in sangele tau. Urmatoarea este sa te ridici si sa -i privesti ochii intunecati cu o dorinta imensa de a-l pune si tu la pamant. Sa-l zdrobesti. Sa faci ca toata durerea aia sa dispara. Pana cand intelegi…ca demonul ala..este acolo doar pentru tine. Dar culmea, este acolo pentru a te ajuta sa evoluezi. Nu pentru disolutie.

Azi, incep sa inteleg ca nu despre un razboi este vorba. Azi incep sa inteleg ca demonii ce apar ca rezultat al relatiilor cu ceilalti sunt cei mai pretiosi profesori, pe care , tot ea, viata, ti-i poate oferi. Si ca ar fi intelept sa ti-i faci aliati.  A-i imbratisa, ar putea insemna RUPEREA in sfarsit a unei conexiuni ce ne tine blocati.

Demonii pot fi ingrozitori.

Iar mama, tatal, sora, prietenul, iubitul pot fi niste exorcisti grozavi!

Uneori mai obositi, alteori plini de energie, pregatiti sa-ti smulga pana la ultima picatura de energie.Si toate cu un singur scop. Doar pentru a te aduce mai aproape de tine. Doar pentru a te privi bine in oglinda. Pentru a-ti asuma viata ta. Deciziile tale. Fericirea si nefericirea ta.

proprii demoni

Ce este in prezent o certitudine pentru mine este faptul ca relatiile trebuie neaparat sa faca din tine un om mai bun.

Daca relatia cu prietenul, iubitul sau chiar cu mama ta a devenit  toxica ea trebuie incheiata. Dar atentie, nimic nu este pentru totdeauna. Nici tu si nici macar o relatie incheiata.

Fara resentimente. Fara judecati. Sa ai curajul sa recunosti cand ai gresit reflecta un anumit grad de maturitate emotionala si spirituala. Sa-ti cunosti si sa-ti accepti natura atat de perfecta, in toata..imperfectiunea ei.

Am simtit ca suferintele emotionale sau fizice, ne pot invata lectii extrem de valoroase.

Cu o singura conditie: sa le privim cu compasiune si sa ne intrebam care este urmatoarea lectie ce o avem de invatat.

In realitatea noastra..cuantico-emotionala, e putin mai greu decat la scoala. La scoala ti se preda lectia si apoi dai examenul. In viata de zi cu zi, dai examenul si apoi daca esti suficient de inteligent inveti lectia. Daca nu, vei fi condamnat la propriu sa vii la restante. O data..si inca o data. Si de multe ori , profesorul este altul.

Iubesc informatia si impartasirea ei. Vreau sa invat de la tine!  Astfel ca te rog sa-mi povestesti despre demonii tai.

I-ai intalnit? Esti prieten acum cu ei? Sau inca te mai lupti cu ei?

Voi incheia cu un citat din Cioran, un vesnic nefericit dar atat de genial in nefericirea lui:

„CONSTIINTA A FACUT DIN ANIMAL OM SI DIN OM DEMON..”

Rabdarea asta! Bate-o vina!

Nu in zadar e numit secolul nostru, secolul vitezei. Si daca tot are eticheta asta asa metaforica, ma face sa ma gandesc si poate sa-mi explic de ce ma simt de multe ori, de parca as fi intr-o cursa contra cronometru.

Azi e luni, maine e vineri. Si nici nu ma dezmeticesc bine ca e din nou luni. Si daca analizez proiectele ce le am in desfasurare si la rezultatele acestora, parca mereu sunt in intarziere. Ma iau la intrecere. Cu cine? Probabil ca tot cu mine. 

In momentele in care-mi faceam o  auto-analiza si ma intrebam de ce sunt mereu asa grabita si de ce imi fixam un numar de obiective ridicat intr-o perioada relativ scurta, imi aminteam cum in copilaria mea, observam  ca viata intr-o clipa se poate incheia. Observam cum oamenii din jurul meu se certau perioade indelungate pentru lucruri de nimic, iar mai apoi sa se impace. Ma intrebam la ce sens atata cearta si atata timp  sa stai suparat, daca oricum la un moment dat te impaci!?

Probabil de aceea, o mare parte din viata mea, am incercat sa fac totul repede caci eram  constienta de efemeritatea vietii mele.

Numai ca….

…acolo unde nu exista echilibru, exista sanse mari de esec.

Daca suprasoliciti o masina, fara sa-i mai pui benzina, la un moment dat clacheaza. Nu mai porneste. Nu mai are combustibil. Oamenii la fel. Fara energie, la un moment dat, totul  se pune pe pauza. In mod automat.

Intr-adevar societatea ne invata ca trebuie sa obtinem totul rapid, ca timpul inseamna bani,  ca suntem intr-o continua competitie si daca nu obtii ceea ce ti-ai propus atunci cand ti-ai propus te enervezi..si de aici frustrari, suparari..si chiar depresii.

Astfel, in prezent, am invatat si inca incerc sa inteleg cum rabdarea este una din marile virtuti umane. Cel ce stie sa aiba rabdare, este un om deosebit de norocos. Desi are un noroc ce si l-a construit singur.

Mai jos am notat cateva sugestii din scurta mea exerienta de viata 🙂 :

• in timp ce ~alergi~ opreste-te 1 minut si intreaba-te: este situatia respectiva chiar atat de importanta?
• un alt pas ar fi sa incerci sa te detasezi de situatie. Chiar functioneaza. Incearca sa fii si obiectiv, nu doar subiectiv.
• in ceea ce priveste variantele, intotdeauna exista macar, MACAR una! Intodeauna exista solutii!
• inca un lucru ce l-am invatat este ca atunci cand imi doresc ceva, sa imi iau macar vreo 2 zile de gandit la ceea ce -mi doresc. Si aici nu ma refer la un pachet cu biscuiti. Si daca si dupa acele 2 zile, consider ca acel lucru imi este de neinlocuit (desi de cele mai multe ori nu este asa) atunci o sa gasesc solutii pentru a mi-l procura.
• in general vorbesc mult. E o caracteristica feminina, stiu, dar mai mult decat atat ..cred ca si o caracteristica..de ADN. Trecand peste partea umoristica a ideii, am invatat ca a tacea este de multe ori, mai intelept. Nu numai ca ascult mai mult, si am acces la mai multe informatii..dar in final, cui ii folosesc informatiile oferite   asa…gratuit?!
• sunt momente cand imi spun : azi nu ma voi enerva. Binenteles ca nu mi reuseste intotdeauna. Dar trebuie sa invatam ca a obtine stare de calm, nu e un proces de pe o zi pe alta. E nevoie de timp ~de rabdare~, spatiu, autocunoastere, analiza, introspectie.
• daca ai zeci de sarcini de marcat la serviciu, ia-le pe rand. Stiu. Vei spune ca toate sunt importante.Toate au dead-line urgent. Ok. Pot sa inteleg asta. Dar nu pot sa inteleg – privind pe termen lung- care va fi starea de sanatate avand in vedere ca -ti neglijezi in mod constant orele de masa si odihna. Lipsa de responsabilitate, isi va spune cuvantul.
• atunci cand ne pierdem rabdarea, deseori ne enervam Din pacate nu prea ne-a invatat nimeni cum sa reactionam in astfel de cazuri. Doar ce-am vazut la altii. Dar as propune sa iesim un picut din turma si atunci cand simtim ca mai avem putin si explodam, sa ne retragem in noi insine. Sa inspiram si sa expiram profund. Sa simtim efectiv aerul in piept! Stiti? Chiar functioneaza!
• si am mai invatat ca daca am rabdare cu mine, atunci voi avea si cu copiii din jurul meu,cu cei dragi si in general cu oamenii din jurul meu. Nu-i asa ca deoseori te grabesti sa judeci oamenii? Ce bine ar fi daca pret de o saptamana macar, te-ai opri din acest proces repetitiv si..inainte de a-i judeca, i-ai intelege!

Off, rabdarea asta! Bate-o vina!!!

Ei..ce spui..ai avut rabdare sa ma citesti pana la capat?!  ;))