Etichetă: empatie
Despre porumb si bancnote
Aproape ca nu mai puteam respira in aerul fierbinte al acelei dupa-amiezi. Soarele era extrem de generos cu noi de cateva zile bune si nu dadea semne ca ar vrea sa ne paraseasca.
In timp ce ma gandeam ca tare ar prinde bine micului lacas urban o ploaie de racoare, imi verificam sacosa ingreunata datorita unui pepene urias. La 49 de kg ale mele, cele 7 ale pepenului chiar nu mi se pareau o cantitate neglijabila.:D
Concomitent cu verificarea greutatii acestuia, coada ochiului imi fuge la 5 metri distanta, in coltul unei cladiri. O batranica. Cu o privire agera si un chip brazdat probabil de un soare la fel de generos, asezata (banuiesc!?!) pe o cutie din carton.Poalele rochiei inflorate, ii acopereau picioarele, in timp ce bratele aranjau atente cateva bucati de porumb proaspat, pe o …alta cutie din carton.
In cateva secunde, apare de niciunde un tanar, undeva la 35 de ani. Inalt, echipat perfect pentru caldura de afara. Cu un zambet cald dar usor trist, ii inmaneaza bunicutei doua bancnote de 10 lei:-„Bunica, ia de aici 20 de lei si mergi acasa! Nu mai sta in caldura asta!”
Chipul bunicii s-a luminat. A ramas multa vreme cu cei 20 de lei in palme. Zambea si spunea continuu bogdaproste, bogdaproste, bogdaproste…!!
In tot acest timp, eu inaintam cu sacosa cu pepene, chinuindu-ma sa fac fata greutatii acestuia. Am trecut de bunicuta si m-am indepartat, intorcandu-mi capul de cateva ori pentru a-i mai observa reactiile.
Nu stiu daca in final a plecat imediat dupa. Ma indoiesc ca s-a induplecat sa plece inapoi spre casa cu porumb cu tot.
___________
Probabil ca nu v-am povestit nimic nou. Insa pe mine fiecare intamplare asemanatoare ma impresioneaza in mod profund.
Pe langa tot ce se intampla in jurul nostru zilnic, momentele de genul sunt asemeni unor oaze in desert.
Cumva..reprezinta cutia Pandorei.
Mica si fragila speranta, ca poate umanitatea mai are o sansa.
Observ in jurul meu, atatea ocazii de a-i ajuta pe ceilalti, dar observ prea putine momente cand ne aplecam fruntile spre problemele altora. Deh..nu-i asa? Viata e prea scurta si noi..suntem prea grabiti pentru a ne opri..un moment.
Si totusi! Oamenii receptivi la suferinta altora inca mai exista.Si poate ca acestia, dau nastere altor pui de om, care vor sti la randul lor sa dea dovada de empatie si compasiune cu cei aflati in diverse nevoi.
Si in felul acesta, poate..poate uamnitatea mai are o sansa.
Caracteristici ale NLP
Filozofia programarii neuro-lingvistice reflecta capacitatea omului de a invata si mai ales capacitatea acestuia de a se folosi de experientele acumulate. Experientele prin care acesta trece ii provoaca diverse stari emotionale, pe care daca le poate controla va deveni eficient. Practic si teoretic NLP identifica excelenta si apoi cauta tehnici pentru replicarea acesteia!
Haideti sa privim termenii Programarii Neuro Lingvistice mai indeaproape:
Programare- se refera la toate obiceiurile tale incepand de la felul in care te trezesti dimineata (pe ritmurile unei anumite melodii) pana la felul in care alegi sa adormi seara! Poti fi constient sau nu, de aceste obiceiuri, dar acestea influienteaza foarte mult calitatea vietii tale. Unele produc efecte pozitive altele negative. Nu ar fi grozav sa le poti identifica pe cele ce produc efecte negative sai sa le poti elimina? Continuă lectura „Caracteristici ale NLP”