Cum ar fi daca, am fi mai fericiti

   Cum ar fi, daca am intelege la modul cel mai profund, ca o relatie frumoasa si sanatoasa, nu este consecinta unui noroc, asa cum am fost obisnuiti si invatati sa credem, ci este consecinta unei sume de eforturi constante din partea ambilor parteneri?!

      Cum ar fi sa intelegem, ca #perfectiunea nu exista decat in basmele pentru copii? Si ca mai apoi, in perioada in care devii adult, este inlocuita de #responsabilitate, #asumare, #intelepciune, #rabdare si #toleranta?

     Cum ar fi sa intelegem, ca oricat am considera ca stim despre celalalt, mereu vom avea lucruri noi de descoperit despre el/ea?! Cum ar fi sa acceptam, ca nu cunoastem totul si ca pana la final de viata, mai avem de invatat?

      Cum ar fi sa intelegem, ca nimic nu este vesnic?! Nici macar noi, daramite problemele noastre..

Think again. 😉

Ce transforma o pasiune, intr-o povara

Am avut intotdeauna o atractie si  diverse preucupari spre arta vizuala, tot ce tinea de schita, desen, pictura, fotografie, etc.

Nu am facut performanta in niciuna dintre ele, insa am cochetat cu fiecare.  Problema nu era ca nu am avut interese..ci ca aveam prea multe. :))

5 ani, am facut fotografie de eveniment. Era un mod placut de a-mi petrece timpul din punct de vedere profesional.

Nu o sa va consum timpul cu detalii despre cat si cum am muncit pentru a ridica pe picioare o afacere (de familie, e drept) de la zero. Si cand zic zero ma refer la si partea de finantare dar si la partea de informatii economice. Mult timp m-am considerat o „norocoasa”.  Nu numai ca prestam o activitate care imi placea, dar mai eram si platita pentru asta. Iar pe langa partea financiara, legam relatii frumoase. Unele din ele, inca mai exista in viata mea. In plus eu nu simteam ca muncesc :).

Ce mi-as fi putut dori mai mult?

TIMP. Asta imi doream. Timp liber. Timp petrecut cu sotul meu, cu prietenii. Cu familia.

Ceea ce fusese o adevarata terapie  se intorcea impotriva mea.

In timp, am inteles ca orice ai face din pasiune, daca o faci pana la epuizare, indiferent de rezultatele financiare, aceasta pasiune poate deveni o povara.

Mi-am analizat ultimii ani in care am facut acest lucru, am analizat obiectivele cu care am plecat la drum si rezultatele acestora. In principiu am obtinut ce mi-am dorit, insa pe drum am pierdut din vedere costul acestor rezultate/beneficii. Pentru ca, in orice situatie exista beneficii dar si costuri.

Acest cost se traducea in timpul liber petrecut cu mine si/sau cu cei dragi. De sanatate..nu mai zic.

Inca de la inceput mi-am asumat aceasta lipsa de timp. Pe o perioada limitata, insa.

Dar m-am trezit ca anii trec si lucrurile nu se schimba. Ca perioada aceea limitata..se tot duce spre o perioada ..nelimitata. Si din acel moment, am inteles ca nu sunt pregatita sa platesc acest cost. Indiferent de beneficiu.

Si nu. O vacanta sau doua pe an, petrecute cu familia undeva departe de casa, nu suplinesc acele momente mici ale zilei, petrecute impreuna. Acele discutii despre nimic si despre toate.

O prajitura „savurata” pe fuga alaturi de mama ta, nu suplineste alte momente cand ar avea nevoie de o vorba buna, spusa..fie ea si la telefon..doar daca ai avea timp.

––

Daca ai intelepciunea sa te opresti la timp din goana haotica dupa cantitate si devii mai atent la calitate, mai ai totusi o sansa la viata ..buna, placuta si cu sens.

Ce transforma o pasiune, intr-o povara? Pierderea echilibrului. 

______________________

Este nevoie de pasiune?

Negresit!

Banii ..cei mai faini bani, vor iesi intotdeauna din ceea ce faci cu pasiune. Unde nu exista pasiune nu exista multumire pe termen lung. Exista trebuie  si este necesar.

Secretul consta in a sti cand sa incepi, cand sa continui..si cand sa te opresti.

Cum inveti despre a sti?

Fiind  foarte atent la ceea ce tu simti cand faci acel lucru.

In concluzie, daca esti pregatit sa platesti costul, te poti bucura si de beneficiu. Totodata daca nu esti pregatit sa platesti costul nu este nicio nenorocire. Ai alte beneficii. Intodeauna exista.

Si daca actiunile tale converg cu gandurile tale si cu principiile tale de viata, exista foarte multe sanse sa fii un om care trece prin viata cu entuziasm.

Iar daca exista entuziasm, exista viata traita cu pasiune!

____________

P.S. N-am renuntat la fotografie. Insa in prezent, o fac in ..echilibru. 😉

 

 

 

Suferinta=crestere

Exista pe lume, macar un om care sa nu fi cunoscut durerea? 🙂

Tind sa cred ca totusi, raspunsul este unul negativ, chiar si pentru acei care din motive biologice, au o constiinta redusa sau inexistenta.

In momente de cotitura, am intalnit suferinta. Sub forma fizica(boala) sau emotionala.

Am inteles ulterior,  ca suferinta este un fel de MUST HAVE daca ne dorim sa evoluam. Un fel de nastere, la o noua viata. La un nou nivel.

Cu toate astea, instinctul este sa fugi de suferinta..deh. Cui ii place sa sufere?! 🙂

Asa ca am fugit de ea. M-am impotrivit. Pana nu am imbratisat-o, nu m-a parasit. Insista sa-mi faca zile fripte, parca la nesfarsit. Nu intelegeam 🙂 .

Asa frumos spune E. Tolle : „SUFERINTA ESTE NECESARA PANA INTELEGEM CA NU ESTE NECESARA!”

Ce joc de cuvinte minunat.

Dar atat de plin de intelepciune.

Ulterior, m-am intrebat : de ce trebuie sa suferim ca sa putem fi fericiti? 

Singurul raspuns pe care- l am este ca ..se pare ca asa suntem construiti.

Prin suferinta sa cunoastem. Sa intelegem. Asta e natura constiintei/constientei noastre.

Poate…daca nu am simti durerea fizica sau emotionala, nu am mai fi asa motivati sa crestem, sa ne dezvoltam,sa perpetuam specia intr-o forma superioara fiecarei generatii in parte.

Se pare ca rolul clar al suferintei este acela de a ne cunoaste sau de a ne (RE)cunoaste pe noi insine.

Ar fi fost oare mai bine sa nu fi trecut prin cutare experienta? Nu as mai suferit. Poate, daca totul s-ar fi petrecut altfel…  Si totusi!

Am inteles, ca fara acele suferinte eu nu as mai fi fost omul de azi. 

Si oare mi-as fi dorit sa fiu alt om? Nu am de unde sti cu certitudine. Pentru ca nu am fost alt om, dar sincera sa fiu, imi place de omul care sunt azi. Parca nu mi-as dori sa fiu altul..

Toate aceste experiente si mai ales intelegerea lor, reprezinta lectii de viata. Ce sunt aceste lectii? Poate nu e chiar ca la scoala, dar din experienta personala iti pot spune ca lectia de viata reprezinta analiza, identificarea si eliminarea, prin constientizare a acelor programe distructive in mod subconstient din vietile noastre. Am observat, ca daca aceste programe nu sunt identificate, acestea asemeni unei povesti ruleaza la nesfarsit, mereu sub alta forma, dar cu aceleasi consecinte.

Viata mea s-a transformat in momentul in care am inteles lectiile de viata ca pe oportunitati de autocunoastere.

M-au ajutat sa transform o umbra (frica, slabiciune) in lumina  (curaj, incredere).

M-au ajutat sa privesc in cei din jurul meu ca in niste oglinzi. Sa -mi observ acolo propria personalitate. Sa inteleg de ce intalnesc un om sau altul si  de ce am nevoie de el in viata mea. Sau dimpotriva.

Si ce e mai minunat, e ca fiecare constientizare schimba ceva in destinul nostru. Ne ajuta sa trecem la urmatorul nivel, calitatea vietii noastre imbunatatindu-se.

Am schimbat fereastra si am schimbat lumea. 😉

Libertate & posesiune

„Nimeni nu pierde pe nimeni, pentru că nimeni nu posedă pe nimeni. Asta e adevărata experienţă a libertăţii: să ai lucrul cel mai important din lume, fără a-l poseda.”   Paulo Coelho

_____________

Presupun ca nu e prima data cand citesti astfel de afirmatii.

Insa cat, intelegi din ea si pui in practica in viata reala.

E fain, le gasesti pe facebook le distribui si ai peretele plin de citate , categoria „dezvoltare personala” . ..

Mi-ar place sa cred , insa, ca faci mai mult de atat.

Ca citesti, analizezi, intelegi , accepti si pui ..in practica. Ieri, mai putin decat azi si maine, mai mult decat azi.

Nimeni nu pierde pe nimeni caci..daca e sa pierzi pe cineva, atunci singurul suflet este al tau. Doar pe el il ai..si chiar si in contextul acesta, nu stim sigur.

Poti pierde un corp ce nu este al tau? Poti pierde un suflet, care trece prin cu totul alte experiente decat tine, si care nu ti-a apartinut vreodata?

Libertatea spirituala este un concept, pe care il am in minte de copila. Probabil si tu ti-ai dorit asta. Si te-ai razvratit impotriva regulilor si impotriva a ceea ce ” trebuie” . Copilaria si adolescenta este marcata de aceste doua experiente. Insa , maturitatea ce ti-a adus? Capitularea..?!?

Si pur si simplu mergi asa, inainte ? Daca societatea spune ca sotul sau sotia iti apartine atunci..actionezi in consecinta..?!?!

Este foarte interesant ce se intampla zilele astea in mass media din Romania. Bianca, tine toate paginile ziarelor. Cu totii o huiduiesc iar pe Victor il iubesc. Permite-mi sa fac o analiza simpla, daca inca nu te-ai saturat de tot ce tine de acest subiect, pornind de la citatul de mai sus.

Daca facebookul este plin de distribuiri ale astfelor de citate, de ce este plin si de termeni asemantori: „zdreanta” , „curva”, „nenorocita” si ..asa mai departe?

Din pacate una distribuim si alta..gandim. Nu pun etichete. Si nu acuz. Insa, mi-ar place sa vad mai multa intelepciune si in actiunile noastre. Ne permitem sa judecam, cand de fapt nu stim cu adevarat ce s-a intamplat. Si ..plus..aruncam cu piatra, dar ditribuim sloganuri … atata de putin..empirice.

Ce este libertatea in acest caz? Ce este posesiunea? Ce este tradarea? Si cat de deschisi putem fi..cand e vorba de situatii concrete?

Suntem atat de inlantuiti incat nici altora nu oferim libertate. Cum am putea..daca noi insine suntem ..lipsiti de libertate.

„Sa ai lucrul cel mai important din lume fara a-l poseda.”

Ce frumos suna! Dar ce trist este ca nu o facem. Cand pui inelul pe degetul ei, ai impresia ca va fi pentru totdeauna si ca e..a ta. .. Ce copilarie. Dar ce lant groaznic este aceasta „copilarie” .

Stiu situatii concrete, in care el arunca cu pietre, desi el e casatorit cu o femeie, pe care a sedus-o si a „luat-o” dintr-o relatie fara acte, dar cu durata in ani de zile. Dar!!! Ei…acolo e alta situatie, nu-i asa? Nu era inelul!

Deci ce confera libertatea? Dar inelul si documentul casatoriei? ..

Mentionez, ca nu promovez adulterul.

Dar nici ipocrizia.

Mi-a luat ceva timp

Mi-a luat ceva timp sa inteleg si sa invat, sa nu ma mai judec prin ochii altora.

Insa momentul eliberarii a venit.

Si m-am privit prin propria fereastra,

.
Si de-atunci, in fiecare zi, incerc sa o curat din ce in ce mai mult….

.
E minunat, cum experientele, oamenii dar mai ales eu insami …..devenim cu totii….mult, dar mult mai clari !

Frica- cand echilibrul dispare

O emotie cel putin interesanta si simtita de toate mamiferele (Si nu numai): frica. 

Psihologii spun ca exista doar 2 frici cu care ne nastem : frica de a nu cadea de la mare inaltime si frica de zgomote puternice.

Restul de o infinitate de frici, se invata.

Cum se invata? Simplu. De la parinti, de la rude, de la prieteni, societate. Toti cei enumerati sunt experti in a ne invata despre frica de unii oameni, de anumite situatii, de esec, de ..off…lista e prea lunga…

Tu, cum ai invatat despre frica?

Ai cazut ti-ai ranit genunchiul si ai invatat ca trebuie sa alergi mai incet si sa fii mai atent, caci altfel corpul tau are de suferit.

Dar atunci cand ai luat o nota mica spre ex (si aici ma refer la primii ani de scoala) ce emotie ai avut?! E posibil sa nu o mai poti identifica acum cu exactitate, dar macar in a-ti raspunde tie….de ce ti-a fost frica de nota mica?! Stiai ca acasa nu o sa fii primit cu bratele deschise, poate chiar vei fi pedepsit..iar mama si tata…nu te vor mai iubi asa mult. Si uite asa ai invatat ce inseamna frica de nota mica si ce inseamna si dragostea conditionata.

Si exemplele ar putea continua.

Ca adult azi te temi ca-ti poti pierde locul de munca, ca ti se poate micsora salariul, te temi de institutiile statului, de rata creditului ce-l ai pe 30 de ani, de afacerea ce -ti poate da faliment, de bolile ce-ti bat la usa….etc.

In consecinta asta face din noi frica. Suntem invatati sa ne temem. Parintii nostri au fost si ei invatati la fel. In mod instinctiv si cu bune intentii ne predau din memoria colectiva a fiintei umane.

Cu multi ani in urma, frica se invata mai mult de la cei din jur, in prezent cel mai mare generator de frica este televizorul. Televiziunea este cel mai puternic manipulator in materie de frica.

Si apropo, stiai ca acel ceva  care controleaza emotia asta atat de grozava este cel mai puternic?? Cel ce te controleaza prin frica stie ca asa esti docil, supus, ca stai frumos..si astepti, fara sa faci prea mult scandal.

Frica poate manipula atat de usor fiinta umana si atat de subtil. Guvernele sunt constiente ca nu mai poti controla omul cu biciul, dar prin frica, si prin implantarea in creieras a ideii ca oricand ti se poate intampla ceva, daca nu respecti regulile lor, ele, guvernele isi pot atinge planurile. Planurile binenteles ca au in centrul lor profitul.

Edward Bernays, părintele relațiilor publice moderne, a scris despre  „programarea prin televiziune” :

 „Scopul televiziunii este acela de a programa oamenii să devină consumatori fericiți. Acești consumatori vor fi motivați să cumpere orice fleac printr-o forță externă, care le va exploata sentimentul de inadecvare”.

Spre exemplu:

• cum se va simti acel tanar care nu are masina aia superba, pentru a cuceri acea fata grozava?!
• cum se va simti acel tata, care si-ar dori sa ofere copiilor macar o vacanta pe an, dar vede non stop reclame cu familii super fericite in vacante luxuriante ?
• cum se va simti acea femeie, cu ridurile varstei pe chip, cand observa non-stop reclamele cu cremele alea scumpe pe care nu si le va permite vreodata?
• ….
• ….

Nevaloros. Lipsit de incredere in sine. Lipsit de curaj. Plin de frica.

Asa se va simti fiecare din cei enumerati. Si sunt doar cateva exemple.

De ce nu avem curaj sa ne ridicam impotriva unui regim care de ani de zile slabeste poporul roman?

De ce nu avem curaj sa ne cerem drepturile cu adevat, macar din punct de vedere al fiintei umane si a demnitatii acesteia!?

De ce nu avem curaj sa mergem la cei ce ne conduc si sa-i tragem de „papioane” cerandu-le socoteala ?

De ce ne este frica chiar si de vecinu’de la 3?

De ce ne este frica non-stop…si singurele intrebari ce le avem in minte atunci cand actionam sunt : „mie ce-mi iese din asta?!” sau „cum ma afecteaza asta?”

Pentru ca ne este frica. Pentru ca am fost invatati ca „e rau cu rau, dar mai rau fara rau”.

Am uitat ca  singura emotie ce ne poate salva din haosul creat este iubirea. Dar iubirea aia autentica ! Iubirea aia din suflet catre suflet, reala si  cu adevarat profunda.

Nu va mai fie frica frica dragii mei! In final, singura certitudine e moartea. Si aia vine o singura data  dar pentru fiecare dintre noi!

____________________