Psihoterapia, o necesitate?

Secolul 21, ne aduce multe optiuni (personale, sociale, economice, tehnologice) si o cantitate imensa de frustrare. Continuă lectura „Psihoterapia, o necesitate?”

Amintiri din copilarie

Am fost ieri la tara.

Satul de altă dată nu-l mai regăsesc, decât in amintirea..și imaginația mea. In rest..nimic nu mă mai ține acolo. 

 

De fiecare dată când ajung aici incerc să gasesc ceva..ceva ul ală..pierdut.  

 

Eu sunt alta…el (satul) la fel..de ..altul.

 

Suntem ca doi străini, ce au un sentiment de deja vu..se privesc pentru câteva momente, apoi fiecare iși continuă drumul, ușor stingheriți de acel sentiment straniu.

 

Inaintez incet spre poarta bunicilor, in timp ce vântul imi mangâie chipul, crestat ușor și el de semnele trecerii timpului.

 

Lunca, altă dată plină de țipete de copii, in prezent găzduia câteva găste speriate si o mică herghelie de cai. Doi dintre ei, stau fix in mijlocul drumului. Alta dată i-as fi ocolit curajoasă, la pas. Acum, stau cu fundul in masină..și mă uit ca la gradina zoologică..oare nu m-or ataca?!

 

Reusesc să-i ocolesc. Slavă cerului. Nu m-au atacat. Nu și-au dorit nici să mă ronțăie și nici să mă catapulteze cu vreo copită.  

 

Privesc in urmă cu neliniște. Simt că am pierdut ceva. Nu identific exact ce anume, dar simt ca acel ceva e pierdut pentru totdeauna. 

 

O emoție neobișnuită imi strange..la propriu stomacul. 

 

Și o lacrimă se chinuie să se desprindă de pleopă.

 

Parchez, și-mi iau zambetul la purtător.

 

In poartă o bunica. De fiecare dată mai batrană. Mai slabită. Si chiar mai putin prezentă. 

 

Realizez, parcă, pentru prima data, că ..atunci când va disparea și ea, incă o bucată din mine va pleca, împreună cu ea. Mă privește cu niște ochi adânci, albaștri și intinde mâinile micuțe spre mine. 

 

În clipa aceea, mă simt din nou atât de vinovată. Căci prioritățile mele, la 33 de ani, s-au schimbat față de cele de la 13-16 ani. 

 

[ La 13 ani, număram fiecare zi a săptămânii în așteptarea vacanțelor. La 33 mai număr ..nimic. Nici măcar nu mai am timp să mă gândesc. Doar mă surprind ..că azi e luni..mâine duminică..azi e luni..mâine duminică…

 

la 13 ani, in dimineața in care aveam permisiunea de a merge la Dulcești, nu mai aveam somn. Apoi, aproape că alergam până in stația de autobuz, iar ochii imi fugeau ca mărgelele pe fiecare pancartă a fiecărui autobuz. Il căutam pe al meu. Era vital să nu-mi scape. 

 

Mi se părea ca durează o veșnicie, până ajungeam in stația din Dulcești. (La 33 de ani..pe parcursul a două melodii de la radio ajung in fața porții.) Nu voi mai regăsi vreodată acel sentiment de împlinire, când talpa mea atingea pamantul… de Dulcești. 

 

Intr-una din acele dimineți, dupa ce am coborât din autobuz, am tăiat-o prin luncă ca să scurtez drumul. Eram doar eu, aerul rece și  mirosul aromat al ierbii. Ce putea fi mai minunat de atât!!? Astfel că am dat drumul unui țipăt de bucurie. Natura mi-a răspuns printr-un ecou slab. Vreo doi câini au ținut să mă inștiințeze ca totuși și ei sunt prezenți. Am inceput să râd puternic. Mi-am dat seama că nu sunt atât de singură pe cât aș fi crezut. 

 

Apoi in pas vesel și cântând un cântecel, inaintam spre acea perioadă a vieții mele ce avea să-mi transforme viața, visurile, speranțele.]

 

 

Aproape fiecare clipă de atunci, se regăseste in adultul de azi.

 

Dar numai în adult.

Căci în sat, în sat…am pierdut tot. 

 

Și deși, teoretic știu asta, la fiecare vizită, caut. 

 

Caut bucuria de a avea prieteni, caut nerăbdarea de a auzi o nouă poveste seara..la gura sobei,  caut implinirea oferită de un prim sărut, caut  glasurile de copii, caut emoția de a privi în ochii fratelui meu, de a-i admira si a spune: „ce ochi faini am”! 😛

Si mai caut inghețata roz, pregatită cu atâta migală de tanti Maricica.

 

In timp ce caut, toate astea se desfăsoară inaintea ochilor mei..pe rapid, asemeni unei holograme.

 

Clipesc și-atunci o văd din nou pe bunica, cu ochii ei albaștri și incă plini de viață. Cred că sunt singurii care incă mai spun povești.

 

O iau de mână și pornim in pas agale, spre bucătaria ce-mi oferea alta dată, atâtea delicii culinare! 

 

La 33 de ani, pe 22 iunie 2016, orele 15.35 aveam o singură prioritate: aceea de a-i mangâia sufletul insingurat și pret de cateva zeci de minute să-i ofer ei, dar si mie, incă o bucațică din emoția de la 13 ani.

Stima de sine retusata.

Aparent. Si real.

Stima de sine ridicata, a devenit o adevarata provocare, intr-o societate in care in primul rand conteaza ceea ce ar trebui sa fii  decat ceea ce esti cu adevarat.

Mastile, despre care vorbeam la inceput pe blog..parca se indesesc. Nu stiu, pe tine nu te sufoca? Si nu neaparat cale-ai purta..dar cred ca si simpla observare, poate fi la un moment dat..sufocanta. Sau poate a trecut doar timpul si le observ ..din ce in ce mai des. ..

E hilar cum, in anul 2015 cand exista atata informatie si cand dezvoltarea personala a devenit atat de accesibila, oamenii continua sa persevereze, in trairi..atat de neautentice. Iar prezenta unui numar atat de mare boli si afectiuni, cand medicina este atat de ”avansata”, vine si confirma o suferinta perena: aceea a spiritului.

De buna voie si nesilit de nimeni, iti incatusezi spiritul, sufletul, constiinta (spune-i cum vrei)…doar pentru a parea ca esti mult mai bun. Mult mai corect. Mult mai cinstit. Mult mai,…!

Uiti, ca,.poate macar o singura persoana ti-a spus la un moment dat ca ..esenta succesului, nu este sa fii CEL MAI pentru ca tu deja esti UNIC. si diferit, exact asa cum esti.

Cu totii cautam fericirea.

Doar ca fiecare o obtine prin anumite..rezultate..usor diferite.

Si !! Aici e aici. Fericirea..devine o himera, in momentul in care (si sunt dese aceste momente), o cautam in exterior.

Tu..nu esti vesnic.

Tu nu esti constant.

Esti o fiinta in continua transformare si schimbare.

Dar mediul in care tu traiesti ?! Este mai mult..decat intr-o continua schimbare.

Astfel..ca..oare cum poti obtine o constanta a fericirii de la un mediu si/sau alte fiinte intr-o continua schimbare? Boost-your-self-esteem1

Este posibil oare ca fiintele umane sa fi ales in mod eronat identificarea fericirii? Sau pur si simplu, aceasta vesnica neliniste interioara, nu este decat o farsa a evolutiei, tocmai pentru a ne motiva pentru a deveni o specie din ce in ce mai puternica?

Si totusi , indiferent care ar fi motivul naturii, vine un moment in viata cand cred, ca fiecare intelege ca fericirea este sursa si nu rezultatul. Fericirea este sursa experientelor si oamenilor frumosi din viata ta. Si nu invers.

In momentul in care tu esti fericit cu tine, cu interiorul tau, exteriorul nu va avea de ales. Se va adapta, fericirii tale.

Celebra vorba, ca interiorul face exteriorul, este cum nu se poate mai adevarata.

Poate ca 2015 ani (cel putin) de evolutie sunt suficienti pentru o stima de sine retusata. Poate ca e momentul sa nu te mai compari cu vecinul. Poate ca e vremea acceptarii totale si neconditionate a sinelui tau. Poate ca stima de sine nu ar trebui sa stea non stop cu telefonul in mana pentru a obtine cele mai sofisticate selfi-uri.

Sau poate ca…au mai spus-o si altii….

___________________________

Articole pe aceeasi tema:

TU AI CURAJ SA RENUNTI LA MASCA TA?

OGLINDA, OGLIJNOARA, SUNT CEL MAI FRUMOS DIN TARA!

LASA MASCA JOS!

Mi-a luat ceva timp

Mi-a luat ceva timp sa inteleg si sa invat, sa nu ma mai judec prin ochii altora.

Insa momentul eliberarii a venit.

Si m-am privit prin propria fereastra,

.
Si de-atunci, in fiecare zi, incerc sa o curat din ce in ce mai mult….

.
E minunat, cum experientele, oamenii dar mai ales eu insami …..devenim cu totii….mult, dar mult mai clari !

Frica- cand echilibrul dispare

O emotie cel putin interesanta si simtita de toate mamiferele (Si nu numai): frica001

Psihologii spun ca exista doar 2 frici cu care ne nastem : frica de a nu cadea de la mare inaltime si frica de zgomote puternice.

Restul de o infinitate de frici, se invata.

Cum se invata? Simplu. De la parinti, de la rude, de la prieteni, societate. Toti cei enumerati sunt experti in a ne invata despre frica de unii oameni, de anumite situatii, de esec, de ..off…lista e prea lunga…

Tu, cum ai invatat despre frica?

Ai cazut ti-ai ranit genunchiul si ai invatat ca trebuie sa alergi mai incet si sa fii mai atent, caci altfel corpul tau are de suferit.

Dar atunci cand ai luat o nota mica spre ex (si aici ma refer la primii ani de scoala) ce emotie ai avut?! E posibil sa nu o mai poti identifica acum cu exactitate, dar macar in a-ti raspunde tie….de ce ti-a fost frica de nota mica?! Stiai ca acasa nu o sa fii primit cu bratele deschise, poate chiar vei fi pedepsit..iar mama si tata…nu te vor mai iubi asa mult. Si uite asa ai invatat ce inseamna frica de nota mica si ce inseamna si dragostea conditionata.

Si exemplele ar putea continua.

Ca adult azi te temi ca-ti poti pierde locul de munca, ca ti se poate micsora salariul, te temi de institutiile statului, de rata creditului ce-l ai pe 30 de ani, de afacerea ce -ti poate da faliment, de bolile ce-ti bat la usa….etc.

In consecinta asta face din noi frica. Suntem invatati sa ne temem. Parintii nostri au fost si ei invatati la fel. In mod instinctiv si cu bune intentii ne predau din memoria colectiva a fiintei umane.

Cu multi ani in urma, frica se invata mai mult de la cei din jur, in prezent cel mai mare generator de frica este televizorul. Televiziunea este cel mai puternic manipulator in materie de frica.

Si apropo, stiai ca acel ceva  care controleaza emotia asta atat de grozava este cel mai puternic?? Cel ce te controleaza prin frica stie ca asa esti docil, supus, ca stai frumos..si astepti, fara sa faci prea mult scandal.

Frica poate manipula atat de usor fiinta umana si atat de subtil. Guvernele sunt constiente ca nu mai poti controla omul cu biciul, dar prin frica, si prin implantarea in creieras a ideii ca oricand ti se poate intampla ceva, daca nu respecti regulile lor, ele, guvernele isi pot atinge planurile. Planurile binenteles ca au in centrul lor profitul.

Edward Bernays, părintele relațiilor publice moderne, a scris despre  „programarea prin televiziune” :

 „Scopul televiziunii este acela de a programa oamenii să devină consumatori fericiți. Acești consumatori vor fi motivați să cumpere orice fleac printr-o forță externă, care le va exploata sentimentul de inadecvare”.

Spre exemplu:

  • cum se va simti acel tanar care nu are masina aia superba, pentru a cuceri acea fata grozava?!
  • cum se va simti acel tata, care si-ar dori sa ofere copiilor macar o vacanta pe an, dar vede non stop reclame cu familii super fericite in vacante luxuriante ?
  • cum se va simti acea femeie, cu ridurile varstei pe chip, cand observa non-stop reclamele cu cremele alea scumpe pe care nu si le va permite vreodata?
  • ….
  • ….

Nevaloros. Lipsit de incredere in sine. Lipsit de curaj. Plin de frica.

Asa se va simti fiecare din cei enumerati. Si sunt doar cateva exemple.

De ce nu avem curaj sa ne ridicam impotriva unui regim care de ani de zile slabeste poporul roman?

De ce nu avem curaj sa ne cerem drepturile cu adevat, macar din punct de vedere al fiintei umane si a demnitatii acesteia!?

De ce nu avem curaj sa mergem la cei ce ne conduc si sa-i tragem de „papioane” cerandu-le socoteala ?

De ce ne este frica chiar si de vecinu’de la 3?

De ce ne este frica non-stop…si singurele intrebari ce le avem in minte atunci cand actionam sunt : „mie ce-mi iese din asta?!” sau „cum ma afecteaza asta?”

Pentru ca ne este frica. Pentru ca am fost invatati ca „e rau cu rau, dar mai rau fara rau”.

Am uitat ca  singura emotie ce ne poate salva din haosul creat este iubirea. Dar iubirea aia autentica ! Iubirea aia din suflet catre suflet, reala si  cu adevarat profunda.

Nu va mai fie frica frica dragii mei! In final, singura certitudine e moartea. Si aia vine o singura data  dar pentru fiecare dintre noi!

____________________

 

Cati ani?

Daca te-as intreba azi cati ani ai tu..cu siguranta ai sti sa-mi raspunzi.

Societatea…sau/si memoria colectiva a umanitatii te-au invatat despre secunde, minute, saptamani, luni..ani..

In regula, am inteles..dar..daca te-as intreba. azi..

ce varsta are sufletul tau?

ce mi-ai raspunde…sau..in final..ce ti-ai raspunde?! 🙂

______________________________________________________

P.S. si pentru ca nu vreau sa te las asa intr-o pura melancolie, mai jos ai o imagine.

Care e „fata”de azi!? 🙂262151_557489587614913_1159472991_n

 

%d blogeri au apreciat: