Guest – post AMICAL – Suna un prieten!

Salutare tuturor. Emil Calinescu sunt, intrus prin blogosfera asta romaneasca de prin 2008. N-oi avea eu o personalitate autentica precum autoarea acestui blog, dar fiecare se descurca cum poate.

Astazi voi scrie despre prieteni. Si prietenie. Si mai ales : cand apelam la aceasta varianta.

Intai fac precizarea ca expresia a devenit populara datorita concursului televizat Vrei sa fii miliardar/milionar ? . Aici a fost pronuntata de atatea ori incat ne-a ramas in cap. Parca si acum ne rasuna in minte vocea lui Iantu : apelezi la varianta ajutatoare « Suna un prieten » ?

Asadar, cand apelam la aceasta varianta ? Pai :

Suflet de ceramica

Veti spune cum adica „suflet de ceramica”?

E o metafora, sau ce?

Da este o metafora, dar cred ca o putem folosi ca sa facem o analogie cu sufletele noastre..sparte in zeci de cioburi si lipite mai bine sau mai rau cu superglue…Suntem maestri la a ne ciobi….

Dar nimerim noi ciobul potrivit la locul potrivit?

Daca facem o analiza si spunem ca sufletul nostru este o ceasca de cafea…cum arata ceasca  in prezent, si cum arata in trecutul..mai indepartat. ( Poate va veti aminti povestea cescutei..e frumoasa si plina de invataminte. Dar sa zicem ca am trecut de etapa fabricarii ei. ) 

Te-ai gandit vreodata, ca noi oamenii suntem singurele fiinte de pe pamant care au capacitatea de a-si provoca durere, nefericire, anxietate, fobii..depresii??

iti amintesti cum iti doreai candva sa fii orice alta fiinta numai om nu? Eu imi amintesc. Eu imi doream sa fiu catel ( :)) pentru ca sunt foarte dragalasi ) cand eram mica, apoi cand am mai crescut si imaginatia mea..era din ce ce in ce  mai innfloritoare, imi doream sa fiu un armasar negru, cu pletele in vant….

Si acum imi mai doresc  De ce, armasar? Geanina poate imi explica mai bine, dar de ce cred eu ca armasar?? poate pentru ideea de libertate, frumusetea aia irezistibila , putere...

Dar sa revin la ideea principala. 😀

este totusi clar ca nimeni nu-si doreste in mod deliberat si constient sa -si provoace durere, suferinta, alegand aceasta in locul fericirii, sau a starii de multumire sufleteasca.  Atunci ce ne determina pe noi ca oameni sa ne placa durerea aia, si sa ne fie asa greu..sa luam cioburile..si sa le punem la loc?

Simplu. Ceasca sparta intotdeauna va atrage atentia „proprietarului” ei..si daca e valoroasa pentru el cu siguranta va  strange din cioburi si va incerca sa o reconstruiasca..sau dupa caz o va arunca la gunoi..

Ce ne face sa ne dorim aceasta pozitie de ceasca ciobita?

• Asteptarile nerealiste?
• mediul in care traim?
• educatia pe care am primit-o?
• beneficiile obtinute de pe urma suferintei?

Despre primele trei am mai vorbit si alta data, dar despre beneficiile obtinute cred ca mai putin sau chiar deloc.

Cum adica beneficii? Cum poate exista un beneficiu intr-o suferinta?

Pai observati: este greu sa gasesti un motiv pentru care sa fii trist? NU, chiar deloc! Il gasesti destul de rapid? Astepti ca persoanele apropiate sa vada faptul ca tu esti trist, necajit?

Daca ele nu observa ce-ti spui? „uite, nu observa..nu -i pasa de mine, sunt bun de nimic.nu sunt valoros”…Dar vine si momentul cand ceilalti observa ca ceva nu e in regula cu tine si vin in jurul tau si te coplesesc cu atentii, sa-ti ofere cate ceva pentru a te face fericit. Tu cazi si mai mult in depresie, iar cei de langa tine diversifica oferta.

Ei vor ca tu sa fii fericit (o cescuta perfecta). In felul aceste tu obtii beneficii. :). Respectiv atentie, afectiune..si paradoxal chiar puterea in relatia respectiva. Spre exemplu, daca partenerul ameninta cu suicidul, tu ce incerci sa faci? Sa-l intelegi..sa-l mangai..sa-l suni des..sa -i oferi afectiune mai multa decat in md normal,sa faci compromisuri in sensul ca nu -ti permiti sa ai un punct de vedere diferit din frica de a nu provoca o criza..sa nu faci exact ceea ce ti-ai dori!  I-ai dat lui puterea atunci? da, i-ai dat-o cu siguranta! Si culmea ca de cele mai multe ori, fara ajutor specializat nu facem decat sa intarim problema partenerului si nicidecum sa o rezolvam.

Dar daca ai fi tu in locul partenerului?

Nu este usor sa-ti schimbi modul de a gandi si filtrul propriu prin care iti vezi propria realitate (situatii, evenimentel actiuni, gesturi ale altora).

Stiti …banuiesc ca este ca inainte de nastere. As putea asemana schimbarea cu un travaliu. Nu am trecut prin asta dar stiu ca e destul de dureros. Pentru unele mai putin pentru altele mai mult, atat ca intensitate a durerii dar si ca perioada in timp. Dar ca acest travaliu emotional  sa existe si mai ales bucuria de a-ti strange propriul suflet in brate, trebuie sa existe DORINTA.

Dorinta de schimbare.

Dorinta de a te cunoaste pe tine insuti asa cum esti cu defecte si calitati (desi eu as spune ca nu exista defecte, ci doar interpretari ale unor caracteristici comportamentale..dar sa zicem..ca traim in societate si nu avem de ales).

Dorinta de a intelege ca nu trebuie sa ne mai comportam ca si cum am fi proprii nostri dusmani.

Si mai ales contientizarea ca viata e una singura si destul de scurta. 

Astfel, vei intelege ca daca pana la un moment dat altii au spart ceasca sufletului tau, iar tu ai lipit -o cu maiestrie la loc, la un moment dat ai ciobit din ea chiar tu fara sa-ti dai seama macar. Dar AZI, azi ai un instrument incredibil.

AI LIBERUL ARBITRU. si dupa o analiza proprie poti decide.

POTI ALEGE. Sa fii fericit sau depresiv. Sa depinzi de altii pentru convalescenta ta, sau singurul care are drept de fericire si tristete, asupra ta!