Mai (ne)fericiti, spunandu-ne minciuni.

     Fiinţa umană este sedusă de ceea ce nu este raţional.

     Sunt lucrurile neadevărate, cele mai frumoase?  Imagini pentru self deception

     Vede psihicul uman adevărul sau de fapt, refuză sa creadă lucrurile adevărate?

    În ciuda lucrurilor uimitoare, pe care le-a realizat (a ajuns pe Lună, dispune de cele mai inovative tehnologii), este fascinant faptul că omul, nu cunoaşte încă tenebrele abisale ale psihicului omenesc.

Creierul uman este un maestru al autoamăgirii.

   Ne minţim pe noi înşine despre cele mai neînsemnate detalii (exemplu: merg la petrecere şi fumez doar trei ţigări, când ştiu că de fapt voi fuma cel puţin zece), minţim pentru a ne menţine idealurile sociale (făcând aici referire la celebra antagonie dintre dintre patologic şi normal- spre exemplu: am altă orientare sexuală decât majoritatea, dar ascund acest aspect celor din jurul meu, pentru că ar fi inacceptabil social), minţim în legătură cu cele mai importante decizii de luat în viaţă (exemplu: de ce alegem o anumită persoană pentru a ne căsători, etc.)

      De-a lungul timpului, relaţiile inter-umane au fost extrem de dezbătute, atât de ştiinţe cât şi de pseudoştiinţe, dar parcă nicăieri nu se observă mai bine autoamăgirea, decât în relaţiile romantice.

      Traumele, teama de abandon, respingere, abuzul psihic sau/şi fizic ne determină să ne comportăm de multe ori în feluri cel puţin ciudate.  Orice negare a inconştientului, orice futilitate pentru problemele sufletului, duce la nevroză sau psihoză. Părintele psihanalizei, Freud a fost primul care a descris minciuna/autoamăgirea, prin mecanismele de apărare ale egoului, de informaţii care ne-ar putea răni. Mecanismele de apărare ne sunt utile, dar când acestea sunt folosite în exces, aduc cu sine multă suferintă….iar pe termen lung o calitate extrem de scăzută a vieţii.

Teoriile psihologice au expus de-a lungul timpului, câteva dintre strategiile prin care autoamăgirea îşi face „simtită” prezenţa:

  • Negarea, fiind refuzul de a crede că ceva e adevărat, chiar dacă există dovezi concludente, că acel ceva este adevărat. Aţi intâlnit şi voi oameni care fac asta?
  • Raţionalizarea, caută şi inventează un motiv logic, pentru a ne justifica comportamentele iraţionale. Cu siguranţă ai măcar un coleg, la care ai observat genul acesta de acţiune: comportament iraţional, dar perfect raţional, justificat prin îndelungi explicaţii?
  • Proiecţia încorporând de fapt arhetipul umbrei: proiectăm partea întunecată a personalităţii noastre asupra celorlalţi şi astfel îi percepem ca fiind duşmanii noştri. Ai simţit vreodată în viaţa ta, că vecinul nu merită maşina aia mişto din parcarea din faţa blocului? Pentru că el este „rău” per ansamblu? Dar, nu..tu nu esti „rău” ca gândeşti asta despre el..tu eşti ală bun, care doar observă nişte adevăruri! 😛 (apropo ce ziceam mai sus de raţionalizare? 🙂 )
  • Distorsiunile cognitive fac referire la erorile de logică şi amintesc de acele credinţe care ne sunt inoculate şi despre care credem că ne aparţin. Distorsiunile cognitive modifică realitatea, nu presupun un efort de gândire prea mare şi deseori apar automat. Ele reflectă de fapt, subiectivitatea cu care privim realitatea.
  • Gândirea polarizată expune rigiditatea în găndire, în termeni de alb şi negru. Viaţa psihică şi viaţa în general este un adevărat curcubeu! Cum să credem ca am putea reduce complexitatea aceasta doar la alb şi negru?

Înţelegerea mecanismelor (de apărare) din spatele acestui concept de autoamăgire, poate fi una din soluţiile prin care putem schimba perspective (adică ceea ce face şi  psihoterapia) iar in final să aducem un plus valoare relaţiilor şi vieţii noastre, în general.

      

   Un prim pas  ar fi să acceptăm faptul că binele şi răul sălăşluiesc în natura umană.

Vă amintiţi de basmele cu care am crescut majoritatea? Întotdeauna in acele povestiri exista un personaj negativ şi neaparat unul pozitiv. De obicei cel pozitiv, reuşea în cele din urmă să-l domine pe cel negativ, distrugându-l. Ce nu menţionează aceste basme în mod direct, este faptul că niciunul din cele două personaje nu ar putea să existe în lipsa celuilalt şi mai ales..nici povestea în sine. În momentul în care, răul era distrus..şi povestea se finaliza.

    Omul este într-o continuă căutare a unui echilbru sufletesc. Dar echilbrul nu presupune, dispariţia unuia (răul) în defavoarea celuilalt (binele). Presupune o coexistenţă şi o acceptare. Presupune o congruenţă între ceea ce tu gândeşti, ceea ce simţi şi ceea ce tu faci. Încetează să-ţi oferi poveşti despre perfecţiune. Tu nu eşti doar bun.  Eşti şi rău. Eşti complet, fix aşa. În momentul în care îî judeci pe ceilalţi, te judeci pe tine. Din momentul în care te judeci pe tine, vei începe să-i judeci şi pe ceilalţi.

Cum începem să construim o viaţă cu mai puţine minciuni, astfel încât pe termen lung să ne oferim linişte, echilibru şi armonie?

  1. Cunoaşterea de sine– practicarea observaţiei şi introspecţiei, ne poate ajuta în a identifica mai clar propria contribuţie, la conflictele intrapsihice dar şi cu cei din jurul nostru. Cu cât devenim mai conştienţi de propriul comportament cu atât devenim mai responsabili faţă de deciziile noastre.
  2. Decizia de schimbare a comportamentelor care au condus către răni sufleteşti.
  3. Şi/sau terapie, dacă e cazul (e nevoie de un curaj extraordinar să fii complet vulnerabil în faţa altei fiinţe umane, solicitând ajutorul acesteia pentru exorcizarea propriilor demoni).
  4. O manifestare continuă în acţiunile şi comportamentele noastre, înspre căutare, găsire și implementare a cunoştinţelor obţinute.

        Procesul de confruntare şi înfruntare a autoamăgirii, este o călătorie de-o  viaţă. Când spui cu aroganţă că tu l-ai găsit, te pomeneşti cu o scatoalcă în cap, de-ţi sună toată apa adunată de când te-ai născut :p.

          De aceea e nevoie să priveşti totul cu uimire şi să manifeşti o atitudine de modestie ponderată. Ştii şi nu ştii. Pregătit întotdeauna să mai înveţi ceva.

 

 

 

About PersonalitateAutentica

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele. Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Autenticitate Vezi toate articolele lui PersonalitateAutentica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: