Oglinda, oglinjoara….sunt cel mai frumos din tara!

Fiecare dintre noi are in jurul sau macar un exemplar „i’m the best fuck the rest”.

Azi vreau sa „vorbim” despre complexul superiorului. A acelui personaj din vietile noastre, care , orice discutie ai purta cu acesta, nu conteneste in a se preaMari  pe sine fara a fi atent la sentimentele celorlalti si chiar ranindu-i intentionat. Il recunosti usor, caci foloseste des in discutii,gradul de comparatie superlativ :).

Am analizat subiectul pe toate partile lui si mi-am dat seama ca de fapt acest om este  destul de nefericit. Un om ce simte nevoia de a se lauda mai mereu, e clar ca are niste lipsuri. Caci daca nu ar exista lipsurile, nu ar mai exista nevoia, nu?

Societatea moderna isi invata adultii sa-si educe odrasele in spiritul acestui „complex de superioritate”.  Nimic negativ pana la un anumit punct si chiar de admirat, insa stiu parintii unde este limita dintre ~esti cel mai bun~ si ~nu trebuie sa-ti pese de ceilalti.calca-i in picioare. Tu trebuie sa reusesti! ~? Din analize personale, am observat ca parintii tind sa nu stie unde sunt limitele si cum ar trebui sa le impuna. Cineva mi-a spus odata ca exista parinti buni si parinti foarte buni. Parintii buni sunt cei care ofera copiilor lor totul, fara conditii. Parintii foarte buni, sunt cei ce ofera copiilor lor totul in anumite conditii.

Aplicat constient si inteligent, principiul parintilor foarte buni, dau rezultate frumoase, armonioase. Ofera lumii adulti echilibrati ce stiu sa iubeasca si implicit sa se iubeasca pe sine. Caci iubirea de sine si egoismul, din punct de vedere psihologic (cel putin) sunt doi termeni atat de diferiti, asa cum explicam si aici.

Dar va fi capabilun  copil ce „se crede a fi cel mai bun” sa aprecieze pe celalalt la adevarata lui valoarea?  Si apoi prin ce comparatie dumnezeiasca a ajuns la desavarsita concluzie ca el e cel mai bun? In comparatie cu ce sau cine?

A TE SIMTI SUPERIOR ii face o deosebita placere Egoului tau. SI probabil ca fiecare se simte superior celuilalt intr-o masura mai mare sau mai mica. Dar gandeste-te o clipa: daca ai fi superior celui de langa tine, atunci de ce chipul tau are tot aceleasi 2 urechi, aceasi 2 ochi.nas…gura? De ce sunteti atat de asemanatori? De  ce v-ati nascut in acelasi mod firesc si natural? De ce v-ati nascut pe aceeasi planeta?

Superioritatea ascunde de fapt o lipsa, o durere, o nevoie constanta de confirmare, si chiar un complex de inferioritate.

Cunosti legenda tanarului Narcis ce-si admira necontenit  frumusetea oglindita in apa? A sfarsit incapabil sa iubeasca pe cineva si suferind deoarece nu ajungea la chipul din apa….Interesant nu-i asa?

Un om ce-si va etala superior apanajul nu face decat sa deranjeze prin aroganta sa. Este rege, dar intr-un castel de nisip. Putini dintre noi vedem dincolo de masca superioritatii. Dincolo de ea se afla un om slab, un om cu o nevoie acuta de sprjin, un om cu o imagine de sine fragila si foarte vulnerabila la critica. Dar tot acolo se afla un om cu pretentii exagerate fata de sine dar si fata de ceilalti.

Superior..inferior..aceeasi mama si feluri diferite de manifestare. Asa multe rani si cauza este simplul motiv ca omului ii este foarte greu sa inteleaga ca a fi unic , ca a se accepta pe sine asa cum este, nici mai bun nici mai rau este  de fapt minunat! E greu sa crezi asta, cand parintii tai te-au invatat sa crezi opusul nu-i asa?

Si astfel tot la  iubire ajung. Acceptandu-te pe tine asa cum esti, esti liber! Iubirea inseamna libertate! Iar libertatea fericire!

Se spune ca cel ce are puterea de a iubi cu adevarat, este cel mai fericit om din Univers!  ..Si uite ca am folosit si eu superlativul!!:P

Voi ce parere aveti?  Cum sunt complexatii de superioritate  😀 din jurul vostru?

Anunțuri

28 de gânduri despre „Oglinda, oglinjoara….sunt cel mai frumos din tara!

  1. da… exista tendinta sa erarhizam… si de multe ori in favoarea noastra, fara sa fim obiectivi…
    sunt convins ca… mereu se va gasie cineva mai bun decat mine… si in acelasi timp, altcinva mai putin bun decat mine… si asta deja face ca erahizarea sa fie nula… dar… din pacate ea totusi exista…
    incerc sa nu ma compar cu cei de langa mine… ci sa fiu fercit de mine insumi… si cine ma place… sa ma placa… ma bucura asta… iar cine nu ma place… (am o vorba, pe care o zic des… nu ma merita… dar… corect ar fi sa spun… ) sa nu ma placa… este dreptul lui… si respect libertatea fiecaruia…

    aucm… recunosc insa… foarte frumoasa expunerea ta…

    1. partea cu cine nu ma place nu ma merita…hm..desi e dura pentru multi ..e destul de reala..
      caci cine considera ca nu te vrea in viata lui, e clar ca nici el nu merita ca tu sa fii in viata lui…
      varsta ta (nu stiu care e)..dar isi expune intelepciunea….

        1. un mare regret pentru cei carora li se intampla asta.caci e trist atunci cand in loc sa evoluezi involuezi..pana la urma ce e evolutia?..hmm o defineste fiecare..dar e clar, ca pana vei ajunge la acel nivel de evolutie esti „condamnat” sa traiesti si sa retraiesti experiente ce dor..

  2. Well – pai am o amica pe care-o stiu din copilarie. Ea insasi are un defect congenital- nu foarte vizibil sau stigmatizant dar totusi prezent…..
    Cu timpul m-am obisnuit s-o ascult spunandu-mi ca se uita in oglinda si vede si ea ce valoreaza, ca e buna, ca arata bine, ca e su-per-ba (zis-au altii cica) si alte alea
    Da, e clar ca se simte superioara majoritatii si nu are motive. Totusi nu i-am spus niciodata despre aceasta latura a ei caci nu cred c-ar ajuta toata blandetea din lume………. S-ar face foc si para

    1. Ionela, eu nu sunt psiholog si nu trazez complexele nimanui . Prietenii imi raman prieteni exact asa cum au intrat in viata mea.,
      Daca mi se cere ajutorul, il dau- daca pot
      Daca nu, imi vad de treaba….Nu stric o prietenie ca sa imi impac constiinta si e clar ca NU o schimb pe ea spunandu-.i adevarul in fata 🙂

      1. 🙂 nici eu nu sunt Hapi..doar incerc sa inteleg cum sunt construiti oamenii si am remarcat ca sunt anumite tipare…prieteni , amici….acum..fiecare are dreptul si obligatia de a face propriile alegeri..daca consideri ca prietenia respectiva e mai import decat propria constiinta..prob ca asa trebuie sa actionezi..dar ma intreb eu oare…mai este prietenie?!..si da e putin probabil sa o schimbi pe ea, dar poate o vei ajuta sa-si observe „calitatile”mai putin pozitive si in felul acesta sa evolueze in propria viata…asta daca e prietenie..dar ai dreptate, in ceea ce priveste constiinta. pentru mine personal e important sa am o constiinta impacata atunci cand privesc in mine, chiar daca asta inseamna sa renunt la o prietenie…poate suna dur, dar daca prietenia respectiva nu este autentica, atunci mai bine renunt la ea..inseamna ca atat unul cat si celalalt nu avem nevoie de acea relatie..,

  3. oglinga oglinjoara ….draga mea e suficient sa fi frumos pentru tine , e suficient sa stii tu de ce esti capabil ca om , sa demonstrezi asta prin munca , personalitate dar e la fel de necesar sa stii sa pleci capul sa nu ti nasul pe sus ca faci accident de avion , prim urmare pentru mine nu exista superioritate si clasa sociala , exista oameni cu bun simt , frumos in suflet si in fata carora zic Jos palaria , si mai exista acei infumurati pe care-i las sa zboare singuri in lumea lor …la care le zic Da , da si fac ca mine , pentru ca nu imi pun mintea chiar cu toata lumea si nici in viitor nu intentionez sa o fac

    P.s. Este o leapşă la mine pe blog , mi-ar place să vad şi răspunsurile tale dacă doreşti să o faci, te pup .

  4. Ai punctat foarte bine existenta unei nevoi in prezenta lipsei…Eu zic ca important este sa identificam aceste exemplare si sa ne detasam de ele, sa evitam a ne crea asteptari in legatura cu ele pentru ca e clar ca vom avea de suferit. Daca privim in profunzime asa cum si tu ai facut-o, ajungem sa ne fie mila de aceste biete fiinte care se cred centrul…universului. Dar pana la urma este vorba de experienta fiecaruia si fiecare traieste asa cum vrea si cum ii place. Noi fiind intelepti, putem sa evitam sa intram in jocul lor si sa le intretinem iluzia superioritatii. Pentru ca in absenta altor oameni ei nu mai au cum sa se simta superiori. Bravo pentru articol.

  5. Ai perfectă dreptate! Am observat şi eu între cunoştiinţe, colegi asemenea exemplare. Mă gândeam şi eu că trebuie să aibă o lipsă de simt nevoia să se laude constant, să se preamărească singuri. Acum că tu ai spus-o cred cu atât mai mult că este adevărat. Eu am suferit în copilărie de complexul de inferioritate şi a durat un timp până m-am acceptat cu bune şi rele, Apoi mi-a plăcut de mine aşa cum sunt. Nu sunt nici mai bună, nici mai rea decât restul lumii. Uneori simt că am un simţ al umorului mai dezvoltat, atât 🙂 A fost greu în copilărie să-i accept pe cei care se credeau superiori. Dar acum îmi pare rău de ei. Ei nu vor ştii niciodată cât este de bine să fie lăudaţi de alţii, să fie apreciaţi din afară, să fie iubiţi pentru că iubesc la rândul lor şi fac sacrificii pentru persoana de lângă ei. Un om care suferă de acest complex nu va ştii să iubească. Trebuie să vezi pe cineva mai bun decât tine, perfect pentru tine. Dacă tu crezi că eşti darul lui Dumnezeu pe Pământ nu vei găsi o altă Evă, un alt Adam în stare să te suporte.

    1. dreptate sau nu..eu stiu..este o parere.o interpretare…
      copilaria noastra ..off…este temelia casei adultului de mai tarziu.Insa e nemaipomenit sa observam ca rezultatul slefuirii devine un diamant superb asa cum zice Geanina aici…pentru frumusetea din vietile noastre..trebuie platit un pret..de ce? nu stiu..poate pentru ca asa e construita existenta noastra pe planeta numita de noi asa frumos..PAMANT…
      simt al umorului mai dezvoltat? hmm!!!ne asemanam foarte mult din descrierea ta de pana acum! dar stii ceva? eu cred ca simtul umorului dezvoltat este o caracteristica a oamenilor inteligeni. Ei au capacitatea de a privi in profunzime, de a rade de viata si mai ales de ei insisi. Sunt constienti de sine mai mult decat altii. 🙂
      si..da..nu prea vor sti, pentru ca dorinta de a smulge cu forta iubirea va duce paradoxal (pentru ei) la crearea de antipatii.si oare cum poti tu deveni mai bun, daca nu ai pe nimeni si nimic care sa te inspire sa te stimuleze?:)

      1. Cât despre diamant, este adevărat că se naşte din cărbune, dar .. până la şlefuire sunt milenii şi prelucrarea manuală le aduce strălucire. Eu cred că indiferent cum suntem – cărbuni ordinari, diamante ascunse, principalul este să nu ne credem preţioşi şi strălucitori chiar dacă undeva în noi străluceşte o bucată comună de cuarţ de mică.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s